NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Acțiune de verificare la Valea Seacă, privind gestionarea deșeurilor și a modului de salubrizare a cursurilor de apă

Avertisment primit de Primăria comunei Valea Seacă, privind modul în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele, pentru asigurarea scurgerilor mari de apă. Acțiunea a avut loc ieri, 19 mai, și a fost făcută de reprezentanți de la Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani, Garda Forestieră Județeană și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași.

 A fost verificată starea de salubritate a comunei, a cursurilor de apă și a căilor de comunicații. Conform viceprimarului Ioan Radu, au fost verificate prin sondaj , zone din intravilanul și extravilanul localităților Valea Seacă, Topile și Conțeasca și a malurilor cursurilor de apă Ruja, Irmolea precum și zone ale DJ 208, și ale drumurilor comunale și sătești. Au fost constate de către autoritățile de control mai multe nereguli. Pe malul stâng al râului Conțeasca s-a identificat un deposit de gunoi de grajd, deșeuri abandonate pe malul râului Recea, provenite de la familii din zonă, la fel și în localitatea Topile.

În urma acestor verificări, autoritățile au stabilit măsuri pentru remedierea deficiențelor, iar Primăria Valea Seacă a fost sancționată cu avertisment .

Viceprimarul localității, Ioan Radu face apel la populație să nu mai arunce gunoiul în locuri nepermise. Dacă administrația publică va primi amendă, aceasta va fi plătită tot din banii contribuabililor!

  

Conform legii, autoritățile locale sunt direct responsabile de gestionarea regimului deșeurilor, în arealul pe care îl administrează. De asemenea, au obligația să igienizeze cursurile de apă ori de câte ori este nevoie și să desfășoare acțiuni de monitorizare pentru a preveni depozitarea deșeurilor pe maluri. Totodată, au responsabilitatea de a întreţine şanţurile şi rigolele şi de a asigura secţiunile de scurgere în zona podurilor şi podeţelor de pe întreg teritoriul administrativ al municipiilor, oraşelor şi comunelor.

Advertisements

Related posts

A incendiat casa lăsată moștenire de bunici unei alte persoane

Oana Cordoneanu

Ziua Națională a României sărbătoriă în comunele din zona Pașcaniului (FOTO)

Redacția

15 cupluri din Valea Seacă premiate cu ocazia Nunții de Aur

Irina Gherasim
Încarcă...