RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Accident rutier în localitatea Vadu Moldovei! Două autocisterne au intrat în coliziune

Un accident rutier a avut loc în această dimineață în localitatea Vadu Moldovei, unde două autocisterne s-au ciocnit violent pe drumul național. Din fericire, autocisternele nu erau încărcate cu lichid inflamabil, iar pericolul de incendiu a fost evitat.

Una dintre victime, un bărbat aflat la volanul uneia dintre autocisterne a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, iar traficul în zonă a fost restricționat temporar. Autoritățile continuă să investigheze și să stabilească  cauzele exacte ale  accidentului.

Related posts

Comuna Valea Seacă are buget! Corpul de control al prefectului va efectua verificări administrative

Marius Parteni

Enoriași din toată țară au participat ieri, la sfințirea bisericii de stil vechi din Conțești (FOTO)

Marius Parteni

Localnicii din Ruginoasa vor referendum pentru reorganizarea unei tradiții sângeroase. Consilier: “E un obicei foarte frumos”

Redacția
Încarcă...