RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

A murit Stella Rimington, prima femeie care a condus contraspionajul britanic MI5. Ea ar fi inspirat-o pe actriţa Judi Dench în rolul M din James Bond

Stella Rimington, prima femeie care a condus serviciul britanic de securitate şi contraspionaj, celebrul MI5, a murit la vârsta de 90 de ani, potrivit Agerpres.

„A murit înconjurată de familia iubită şi de câini şi s-a ţinut cu hotărâre de viaţa pe care a iubit-o până la ultima suflare”, se arată într-un comunicat al familiei publicat în presa locală.

Stella Rimington s-a înrolat în MI5 în anul 1969 şi a ajuns să conducă serviciul respectiv în 1992, până în 1996, când a primit unul din cele mai înalte onoruri de stat din Regatul Unit, fiind înnobilată ca damă.

A fost prima persoană de la vârful MI5 căreia i s-a dezvăluit public identitatea, iar ulterior şi-a publicat memoriile intitulate „Secret deschis”, despre carieră şi organizaţie.

  

A început numărătoarea inversă pentru UNTOLD 2025. Ce surprize au pregătit organizatorii, la aniversarea de 10 ani Dan Dungaciu: „STATUL român este o improvizație care încearcă să supraviețuiască”

Apoi, a scris mai multe romane de spionaj şi se crede, chiar, că ar fi inspirat-o pe actriţa Judi Dench în rolul M, adică exact şefa spionilor britanici în mai multe filme din celebra serie „James Bond”.

FOTO – Profimedia

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Dreapta din Brazilia speră că o victorie a lui Trump l-ar ajuta pe Jair Bolsonaro să revină la putere în 2026: „Să facem ordine aici.”

Redacția

Vladimir Putin îndeamnă rusoaicele să evite AVORTUL și să contribuie la creșterea demografică a țării

Redacția

Purtarea măştii FFP2 a devenit obligatorie în Austria. Cât costă o astfel de mască

Redacția
Încarcă...