RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

A început toaletarea copacilor din Parcul Municipal. Lucrările la rețeaua de canalizare din zona spitalului continuă (FOTO, VIDEO)

În Parcul Municipal din Pașcani au demarat lucrările de toaletare a copacilor de pe lângă alei. Intervențiile sunt efectuate de alpiniști profesioniști, din cauza accesului dificil pentru utilajele obișnuite. Scopul acestor lucrări este reducerea problemelor cauzate de excrementele păsărilor și întreținerea mai eficientă a aleilor pietonale, care sunt curățate periodic.

Totodată, în zona spitalului, continuă lucrările la rețeaua de canalizare. Proiectul implică săpături de 6–7 metri adâncime și conectarea canalizărilor existente de pe străzile Ștefan cel Mare și Moldovei, pentru a direcționa fluxul către stația de epurare. Finalizarea lucrărilor este estimată în una–două luni.

„Suntem în Parcul Municipal și vreau să vă informez că am început să facem unele toaletări la copacii de pe lângă alei. Am chemat alpiniști profesioniști, pentru că noi nu putem să facem aceste lucrări cu utilajul nostru, nu avem acces auto lângă copaci. Sper ca astfel să nu mai avem probleme cu excrementele păsărilor în anii care urmează, pentru că, efectiv, spălăm aleile la două săptămâni și nu rezolvăm problema. Pe de altă parte, în spatele meu, ați observat, la intersecție, încă se lucrează la canalizare. Sper ca astăzi sau mâine să finalizeze complet această lucrare. Este o lucrare complexă: s-a săpat la 6–7 metri adâncime, s-au mufat toate celelalte canalizări care vin de pe Ștefan cel Mare și de pe Moldovei, iar această canalizare merge către stația de epurare. Vă rog să mai aveți răbdare. În oraș se mai sapă în continuare pentru investițiile în apă și canalizare. Sper ca în una-două luni să termine complet, pentru că și eu m-am săturat de aceste lucrări, dar sunt convins că și pe dumneavoastră v-au obosit atâtea săpături în municipiul nostru”, a transmis Marius Pintilie, primarul municipiului Pașcani prin intermediul unui videoclip postat pe pagina sa personală de facebook.

Aceste intervenții fac parte dintr-un program mai amplu de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare din municipiu, iar autoritățile locale solicită răbdare din partea locuitorilor, având în vedere complexitatea lucrărilor.

  

Related posts

S-a deschis târgul de primăvară de pe esplanada din zona vale (FOTO)

Redacția

Ședință de Consiliu Local comuna Strunga,26 ianuarie 2024 (Video)

Redacția

Furnizarea apei, întreruptă pe străzile Ion Creangă, Bucuriei și Primăverii din Pașcani

Redacția
Încarcă...