RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

A început goana după cadouri de Moș Nicolae

Luna cadourilor se apropie cu paşi repezi, aşa că marile magazine vin deja cu oferte şi idei de cadouri. Cum în aproximativ două săptămâni este Sfântul Nicolae, la mare căutare sunt acum jucăriile aşa că hypermarketurile şi magazinele de profil s-au aprovizionat cu cele mai noi produse, pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele.

 Decembrie este luna cea mai profitabilă din an pentru marile magazine, iar pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, avanâd în vedere că destinatarii celui mai mare număr de cadouri sunt copiii, comercianţii au umplut până la refuz rafturile cu jucării pentru toate vârstele şi pentru toate bugetele.

Dacă în cazul jucăriilor de pluş preţurile pornesc de la câteva zeci de lei, cele care au mai multe funcţii costă cel puţin 200 de lei.

  

Pentru a evita neplăcerile în prag de sărbători, comisarii de la protecţia consumatorilor îi sfătuiesc pe oameni să ţină cont de câteva aspecte atunci când cumpără jucării.

„Îi sfătuim pe cumpărători să achiziţioneze produse doar de la magazine sau raioane specializate în acest sens, să citească informaţiile de pe ambalajele respective şi să ţină cont de indicaţiile privind vârsta utilizatorilor,” a spus Marian Grigoraș, comisar șef al CRPC Iași. 

Comisariatul Regional pentru protecţia Consumatorilor va face, începând de săptămâna viitoare, controale la comercianţii de jucării.

sursa stirile digi24

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

 

 

 

 

Related posts

PÂINEA cea de toate zilele, aliment de BAZĂ pentru români! Consumul de carne, la jumătate față de media din UE

Redacția

TAROM: Bilete cu preţuri reduse pentru 26 de destinaţii interne şi externe în lunile aprilie şi mai, inclusiv de la Iași

Redacția

Încă un deces după tragedia de la Crevedia | Bilanțul morților a ajuns la 5

Redacția
Încarcă...