Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic (41 ani) şi-a anunţat încheierea carierei de jucător duminică seara, la finalul meciului echipei sale, AC Milan, cu Verona, din ultima etapă a Serie A, scrie AFP, potrivit Agerpres.
„Este timpul să-mi iau rămas bun de la fotbal, nu doar de la AC Milan. Sunt prea multe emoţii acum, ‘hai AC Milan’, vă spun la revedere”, a afirmat suedezul la microfon, pe terenul stadionului San Siro, după victoria cu 3-1 a milanezilor.
Ibrahimovic anunţase, cu câteva zile în urmă, că pleacă de la AC Milan la finele actualului sezon, când îi expira şi contractul.
Fotbalistul scandinav, în vârstă de 41 de ani, a revenit la AC Milan în 2019 şi a ajutat gruparea „rossonera” să devină campioană a Italiei în sezonul trecut.
Ibrahimovic a disputat însă doar patru meciuri în actuala ediţie din Serie A, din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat, petrecând în total 144 de minute pe teren.
Cu toate acestea, el a devenit cel mai vârstnic marcator din istoria primei ligi italiene, după ce a marcat singurul său gol din acest sezon, transformând un penalty în meciul pierdut în faţa formaţiei Udinese (1-3),