RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

4000 de dosare pe rol la Judecătoria Pașcani

Odată cu încheierea vacanței judecătorești, perioada de două luni în care instanțele au o activitate diminuată pentru a permite personalului să-și ia concediile, magistrații de la Judecătoria Pașcani au revenit în activitate în formulă (aproape) completă. Cu un nou președinte de instanță și cu încetarea unei delegări la 15 septembrie, cei 12 magistrați și cei 24 de grefieri pășcăneni reiau cele aproape 4.000 de dosare aflate pe rol. 

Președintele Anca Natalia Costea a preluat a doua Judecătorie ca mărime din județ

În primele 8 luni, instanța din Pașcani a înregistrat 3668 de dosare, o ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. Judecătorii ce soluționează cauze civile au un număr aproximativ de 371 de dosare, iar cei din penal, în medie, 125 de dosare fiecare. Din cele 12 complete de judecată ale instanței, două judecă în materia penală și restul în materia civilă.

  

Principalele tipuri de cauze sunt cele ce vizează materia fondului funciar, în proporție cam de 20-25%. Apoi urmează cauzele cu minori și familie – divorțuri, încredințări de copii. Mai sunt și contestațiile la diferite executări și, nu în ultimul rând, un număr destul de important de cauze având ca obiect plângeri contravenționale”, a precizat jud. Eduard Prisacaru, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Pașcani.

Judecătorii așteaptă, cu timpul, o diminuare a numărului dosarelor pe fond funciar și o reducere a cauzelor judecate în instanță prin introducerea, din 2006, a medierei juridice – modalitatea facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unui specialist care nu este magistrat.

Intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă nu ar fi prins instanța pe picior greșit

Atât în ce privește personalul cât și spațiile Judecătoria Pașcani ar fi putut face față implementării reformelor introduse de Noul Cod de Procedură Civilă chiar de la 1 septembrie. Pe schema de personal există doar un post de magistrat vacant, cel al vicepreședintelui instanței, iar doi grefieri din totalul de 26 activează în instanțe ieșene prin delegare și detașare.

Dacă în multe instanțe din țară sălile de judecată sunt insuficiente, completele de judecată intrând în ședință în ture pe tot parcursul zilei, instanța pășcăneană nu are probleme deosebite de organizare. De asemenea, în urma lucrărilor de reparații și consolidare desfășurate între 2009 și 2011, au fost amenajate spații pentru camerele de consiliu (în care completul de judecată soluționează cauzele civile în lipsa publicului) și pentru arhivarea dosarelor aflate în lucru sau a celor rămase definitive și irevocabile.

Privitor la intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, care, după cum se știe s-a amânat de la 1 septembrie anul acesta pentru 1 februarie 2013, în principiu, Judecătoria Pașcani fiind o instanță de mărime medie, cu numărul de cauze până în media pe țară, nu există probleme la organizare. Sunt suficiente spații în care să se desfășoare ședințele de judecată și camera de consiliu”, a mai spus Eduard Prisacaru.  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Cisternele Primăriei nu pot fi folosite pentru a asigura populației apă menajeră. Iată motivele!

Marius Parteni

Comisia de analiză a efectelor delegării serviciului de apă-canal către ApaVital și-a încheiat activitatea. Vezi la ce concluzii s-a ajuns!

Răzvan Grecu

ANM anunță că vom avea o iarnă „ca pe vremuri”

Redacția
Încarcă...