
Creștere a cazurilor de infecții respiratorii în județul Iași, în ultima săptămână.
Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 08.05 – 14.05.2023, s-au înregistrat 4644 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 10,5% mai multe față de săptămâna anterioară (4393): 3860 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 746 sunt pneumonii și 38 cazuri de gripă la aproape toate grupele de vârstă (44 săptămâna trecută). Din totalul cazurilor de gripă, este internată 1 persoană, restul efectuând tratament la domiciliu.
Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru gripă este la 15-49 ani iar pentru pneumonii și IACRS la grupa de varstă 5-14 ani. În intervalul de timp menționat, nu s-au înregistrat decese ca urmare a infecției cu virus gripal.
De asemenea, în săptămâna 08.05 – 14.05.2023, au fost raportate 185 internări, cu 29 mai multe față de saptămâna precedentă, reprezentând 3,98% din numărul total de cazuri:
- IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări – 104;
– Pneumonii – internări – 80;
– Gripe – internări –1;
Referitor la campania de vaccinare antigripală, conform ultimelor date centralizate, de la începutul lunii octombrie și până astăzi, 16 mai 2023, s-au vaccinat 77.420 persoane din județul Iași. 77.645 doze de vaccin antigripal au fost repartizate Direcției de Sănătate Publică Iaşi.


