News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Vreme mai caldă decât normal, până la începutul lui decembrie. ANM a actualizat prognoza meteo pe patru săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 7 noiembrie – 4 decembrie 2023. Specialiștii anunță că vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, însă vin ploile.

Meteorologii ANM au actualizat, marți, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 7 noiembrie – 4 decembrie 2023. Astfel, vremea va fi mai caldă în întreaga țară decât cea normală pentru această perioadă până la începutul lui decembrie.

Prognoza meteo 7 – 13 noiembrie 2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice și local în extremitatea de sud, de est și de sud-est a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele intracarpatice.

  

Prognoza meteo 20 – 27 noiembrie 2023

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în toate regiunile.

Vremea 27 noiembrie – 4 decembrie 2023

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor putea fi ușor excedentare în regiunile estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

observator

Related posts

Eco Salubritate va concedia din angajați! Vot împotriva intenției primarului de reorganizare

Marius Parteni

Pășcănenii nemulțumiți de ApaVital au ajuns în fața Primăriei.”Doi ani mai aveți domnule, și dumneavoastră și primarul. Vin acuși alegerile prezidențiale și veți vedea rezultatele” (VIDEO)

Marius Parteni

Plombarea străzilor începe, cel mai devreme, după sărbătorile Pascale

Marius Parteni
Încarcă...