RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Vor fi 250 de milioane de euro pentru locuinţe ANL la Iaşi

Autorităţile locale vor putea accesa un nou program de construire de locuinţe tip ANL. Reprezentanţii Guvernului au precizat săptămâna trecută că România va contracta un credit de 175 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru demararea unui proiect de construire, renovare sau modernizare de locuinţe destinate închirierii de către tineri.

 

Suma urmează să fie suplimentată cu 37,5 de milioane de euro din fondurile Ministerului Dezvoltării şi cu încă 37,5 de milioane de euro din bugetele locale ale primăriilor care se vor înscrie în program. Suma totală, de 250 de milioane de euro, ar urma să fie suficientă pentru construirea sau modernizarea a 6.990 de locuinţe, până în 2020.

  

„Din comunicatul Guvernului nu rezultă foarte clar modul în care va fi alocată suma de 250 de milioane de euro, cum se vor aproba proiectele şi care sunt responsabilităţile autorităţilor locale în această privinţă. Ne interesează, în mod special, posibilităţile de construire a locuinţelor pentru tinerii din Iaşi, având în vedere că Primăria a folosit aceste oportunităţi doar ca promisiuni electorale, pentru ca imediat după alegeri să nu întreprindă nimic pentru demararea construirii locuinţelor pentru tineri. Mai mult, sunt familii care au depăşit vârsta eligibilă şi nu le-au fost aprobate nici dosarele pentru acordarea de teren, nici pentru obţinerea unei locuinţe ANL”, a comentat senatorul PNL Dumitru Oprea, într-o interpelare adresată ministrului Dezvoltării.

Senatorul a cerut Guvernului să precizeze care vor fi judeţele beneficiare ale programului, care vor fi criteriile de alocare a fondurilor pe fiecare judeţ, câte locuinţe noi vor fi construite şi câte modernizate sau renovate şi care sunt responsabilităţile şi obligaţiile autorităţilor locale în cadrul programului. 

 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Cum să crești un copil cu încredere în el – secretele părinților care reușesc

Redacția

Primăria Pașcani: Distribuția produselor de igienă de la UE, începe de mâine

Marius Parteni

Persoanele amendate pentru că nu au completat formularul PLF la intrarea în țară pot depune începând de astăzi cereri de restituire a sumelor achitate

Redacția
Încarcă...