
Pășcănenii care locuiesc la casă sunt obligați prin lege să mențină curățenia în fața și împrejurul gospodăriilor lor. Conform Ordonaței nr. 21 din 30 ianuarie 2002, articolul 6, cetățenilor le revin sarcinile menționate.
În cadrul conferinței de presă de joi, viceprimarul Cristian Rățoi le-a adresat un îndemn cetățenilor, invocând Hotărârea de Consiliu Local nr. 85/2012. De asemenea, acesta a menționat că acolo unde locuiesc persoane în vârstă care nu pot îndeplini astfel de sarcini, pentru acestea va încerca să găsească o soluție.
“Referitor la activitatea celor de la Spații Verzi, în fiecare sfârșit de săptămână le fac program pe una două săptămâni. Ce aș dori să îi rog pe locuitorii Pașcaniului, în primul rând să înțeleagă că în conformitate cu HCL 85/2012, în fața gospodăriilor ei trebuie să își cosească iarba, să îndepărteze zăpada, șanțul să îl curățe. Acolo unde sunt persoane în vârstă și nu pot, nu are cine să le ajute, acolo vom mai vedea cum vom proceda. Dar în rest îi rog respectuos și frumos să-și facă fiecare curățenie în fața curții, pe spațiul verde și în șanțul de lângă gospodărie.”, a susținut Rățoi.
Menționăm că, aceste obligații se mențin și pe perioada sezonului rece atunci când cetățenii trebuie să deszăpezească zonele din fața și împrejurul gospodăriilor.


