RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Vezi ce planuri de viitor au Irina Amariței și Cristiana Dumea, fetele de 10 de la Sadoveanu

Abia scăpate din focul examenelor de Bacalaureat, cele două absolvente ale Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” care au reușit să ia nota maximă nu se gândesc deocamdată la vacanță: pe ambele le așteaptă examene de admitere la facultăți prestigioase. Ele au povestit în emisiunea Presa Loco de ieri seară ce planuri au pentru studiile de viitor. 

Irina Amariței vrea să îmbrățișeze o carieră juridică. Ea va da admitere la Facultatea de Drept a Universității din București și speră să intre și la Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene. Colegiul este un parteneriat între Universitatea din București și un consorțiu de universități franceze. „Îmi doresc din tot sufletul să ajung să lucrez în domeniul acesta, și sper să continui și pe franceză, de asta dau și la Colegiul Juridic Franco-Român. Mi-aș dori magistratură, dar nu pot să știu deocamdată ce-o să-mi rezerve viitorul”, a spus Irina.

Opțiunea Cristianei Dumea este puțin mai exotică: ea a căpătat o pasiune pentru limba și cultura japoneză în timpul anilor de liceu și acum va încerca să intre la Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea Engleză-Japoneză. „Limba japoneză am descoperit-o cu ajutorul fratelui meu, care este un cinefil înrăit. Mă uitam adesea la filme, am văzut și filme japoneze și a început să-mi placă limba. Am reușit să o descopăr printr-un proiect al școlii, care a fost în parteneriat cu Asociația Româno-Japoneză Himawari din Iași, care a organizat cursuri de limba japoneză și la noi. Am avut astfel oportunitatea să o studiez de aproape. Nu numai limba, și obiceiurile și tradițiile”, a spus Cristiana.

  

Cristiana Dumea studiază de mai bine de un an limba japoneză, dar va da examen la engleză și română. „Am ales să nu dau limbă japoneză, pentru că am făcut un an, un an și jumate aceste cursuri, iar în București sunt copii care au făcut chiar patru ani de liceu. Pot să aleg orice altă limbă în schimb. Am să dau examen la limba engleză și la limba română, pentru că suntem români, la urma urmei”, a mai spus ea.

Dacă mulți dintre cei cu note maxime la Bacalaureatul din acest an vor pleca la studii în străinătate, cele două absolvente de excepție din Pașcani vor rămâne deocamdată în România. Pe de o parte, consideră că situația financiară nu le permite deocamdată să studieze într-una din marile universități europene, dar pe de altă parte sunt legate de România: „Personal, eu sunt foarte legată de locul natal și de această țară și nu mi-aș fi dorit să plec așa de devreme. Poate mai încolo, cu proiecte, cu burse, cu o slujbă, poate atunci, da. Dar acum vreau să mai rămân în România și, de ce nu, pe viitor chiar aș dori să rămân aici, să schimb ceva”, a spus Cristiana Dumea. „Cred că Universitatea București și Colegiul Juridic, ce funcționează în parteneriat cu Universitatea Paris I Sorbonne, îmi oferă posibilitatea să plec mai târziu, când voi fi mai matură, mai stabilă, mai sigură pe mine. Din punctul meu de vedere e bine să amân momentul plecării și să fiu mai pregătită atunci”, a completat Irina Amariței.

CItește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Rezultate ale elevilor de la Colegiul „Sadoveanu” la olimpiadele de matematică și geografie

Redacția

Colegiul Tehnic „CF Unirea” – participant la ultima mobilitate a proiectului european Leonardo Prod

Răzvan Grecu

De anul viitor, nicio bancă din şcolile din județ fără mere şi lactate pe ea. Probleme mari însă la cornuri şi covrigi

Redacția
Încarcă...