NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Cursuri de formare pentru profesori la Casa Corpului Didactic din Pașcani

Mare parte a dascălilor din județ se vor instrui prin intermediul proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi – CRED”. Proiectul, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6. Proiectul CRED urmăreşte reducerea şi prevenirea abandonului şcolar timpuriu şi promovarea accesului egal la învăţământul preşcolar, primar şi secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învăţare formale, nonformale şi informale pentru reintegrarea în educaţie şi formare.

 „În perioada de înscriere pentru formarea cadrelor didactice din învăţământul primar s-au depus, în judeţul nostru, peste 600 de dosare eligibile, iar prima serie, a cărei formare se va derula în perioada 2 septembrie – 29 octombrie, are un grup ţintă format din 90 de cadre didactice. Cursurile se vor desfăşura în locaţii acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale: Casa Corpului Didactic Iaşi, filiala CCD Paşcani şi Colegiul Naţional Ştefan cel Mare Hârlău şi vizează implementarea noului curriculum la clasele primare. Stagiul este structurat pentru 120 de ore şi are 30 de credite profesionale transferabile”, a precizat prof Ramona Bojoga, de la CCD Iaşi.

  

Grupul ţintă al proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi – CRED” este reprezentat, în totalitatea sa, de 55.000 de cadre didactice din învăţământul primar şi gimnazial, 15.000 din învăţământul primar şi 40.000 din învăţământul gimnazial, 50 % din mediul rural şi 50 % din mediul urban.

Proiectul CRED este derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, cu Casele Corpului Didactic din judeţele Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiş şi din Municipiul Bucureşti, respectiv Inspectoratele Şcolare Judeţene Iaşi, Bihor şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. El va fi implementat în perioada 15 noiembrie 2017 – 14 noiembrie 2021. 

 sursa www.ziarulevenimentul.ro

Advertisements

Related posts

Trei elevi din Paşcani vor fi premiaţi de către Patriarhul Daniel

Ema Roman

Copiii de la școlile din Tătăruși au primit astăzi tabletele cu pachet de abonament la internet

Marius Parteni

Cincisprezece laptopuri de la Garda de Mediu pentru elevii din Mirceşti! Şcoala “Vasile Alecsandri” – singura câştigătoare din judeţul Iaşi! Vezi despre ce este vorba!

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site