RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Vești bune pentru pășcăneni! Primul strat de asfalt turnat pe strada Fântânele, până la sfârșitul săptămânii. Pe Esplanada din vale se lucrează de zor

Una dintre străzile cele mai deteriorate din Pașcani, a intrat într-un amplu proces de modernizare în cadrul Programului Integrat de Dezvoltare Urbană.

Vestea bună este, conform reprezentantului societății Eky Sam care se ocupă de  investiție, că dacă timpul o va permite, primul strat de binder va fi turnat pe strada Fântânele, până la sfârșitul săptămânii. Va fi redeschisă circulației, însă va fi restricționată pentru că vor începe să ridice căminele la cotă. Prin reabilitarea acesteia se reface partea carosabilă prin îmbrăcăminți bituminoase, trotuare noi, asigurarea corespunzătoare a scurgerii apelor pluviale şi amenajarea cu îmbrăcăminte asfaltică pe o distanţă de 15 m a intrărilor străzilor laterale .

 „De ieri am început cu drumurile laterale, de astăzi suntem în bandă continuă, am început cu firul drept. Dacă vremea ne permite, sperăm ca la sfârșitul săptămânii să aducem strada Fântânele la primul strat de binder. Azi sau mâine se termină și cu trotuarele, astfel încât în momentul în care am ajuns cu asfaltul în capăt se poate circula fără probleme pe această stradă la nivel de binder. Ea se va redeschide circulației, dar va fi restricționată pentru că vom începe imediat să ridicăm căminele de pe mijlocul străzii la cotă, înainte de stratul de uzură. Tot proiectul depinde de vreme, noi luna aceasta suntem avansați față de grafic. Sperăm să depășim cu 20-30% față de ce am estimat. Ne-am asumat răspunderea să terminăm proiectul în timp util și îl vom finaliza  la cele mai înalte standarde de calitate. Toată strada are o pantă longitudinală, încât apa nu va sta pe ea nici la ploile mari”, ne-a declarat Ciprian Ciocan, reprezentant Eky Sam.

  

 Strada Fântânele este formată din două tronsoane, primul având o lungime de 1.100 m, iar cel de-al doilea 277 metri. Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană promite o schimbare totală a zonei vale. Se lucrează intens la modernizea zonei, iar la scările mari vor fi aduse modificări majore. Marmura de pe Esplanadă va fi înlocuită cu pavele, pe o suprafață de 7000 mp, fântâna arteziană existentă a fost dărâmată .

 „Demolarea scărilor mari a fost grea. Am întâlnit niște structuri de beton care nu ne-am așteptat să fie realizate. Au fost demolate, am început de sus în jos. De mâine vom începe aducerea pământului și realizarea terasamentului. Echipa de dulgheri și fierari pregătește materialele. Esplanada putea fi gata la momentul respectiv ca și strat de fundație, doar că problemele cu apa au încetinit foarte mult. Mâine se toarnă partea de ziduri la fântâna arteziană. Partea exterioară, iar lucrările la scările mici în măsura în care vom reuși să terminăm scările mari în cazul în care fluxul de pietoni nu ne va permite, vom dirija traficul pietonal pe scările mari, cu restricții de circulație”, ne-a mai precizat reprezentantul constructorului, Eky Sam.  

 Se lucrează pe toate străzile din proiectul PIDU, inclusiv pe Republicii unde se montează bordurile mari, săptămâna aceasta se vor termina toate, firul stâng și drept, apoi trotuarele. Termenul de finalizare a lucrărilor din acest amplu proiect este sfârșitul anului 2015.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Primarul Pintilie transmite către Consiliul Județean propunerea privind terenul pentru construirea unui parc industrial

Răzvan Grecu

Barajul de la Lunca la Ministerul Mediului, prin Apele Române. Investiţia ar urma să fie finalizată cu fonduri europene

Ema Roman

Șobolanii pot fi reclamați la Inspectorul de mediu :) Acțiunile de dezinsecție și deratizare continuă

Răzvan Grecu
Încarcă...