NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Expertiză aprobată pentru continuarea lucrărilor la şcoala din Blăgești

După ani întregi în care Școala Blăgești a fost uitată, iar proiectele de reabilitare au fost lăsate în așteptare, se pare că lucrurile încep să se miște din nou.

 Primarul Dumitru Pantazi a inițiat un proiect de hotărâre prin care dorește aprobarea raportului de Expertiză Tehnico-Economică, realizat în toamna anului trecut. Acesta conține date cu privire la stadiul lucrărilor, cele rămase de executat și estimarea costurilor aferente finalizării obiectivului de investiții.

  

„Lucrarea este într-un anumit stadiu de execuție. Eram obligați să facem evaluarea investiției până la nivelul la care a reușit să se realizeze investiția.  Însușim această expertiză, facem restul de executat și dăm drumul finalizării grupului sanitar”, a declarat primarul Pantazi, în cadrul ședinței de Consiliul Local, desfășurată ieri.

Proiectul inițiat de primar a primit vot favorabil din partea consilierilor locali, cu amendamentul însușirii raportului de expertiză. Menționăm că scopul acestei inițiative are în vedere continuarea demersurilor de reabilitare a unității de învățământ, începute de pe timpul fostei administrații.

Mai exact, este vorba asigurarea școlii Blăgești cu utilități, printr-un proiect ce are ca scop final, realizarea unui grup sanitar. Aceasta este cea mai mare problemă cu care se confruntă instituția, de ani de zile, asta după ce se începuse construcția unei anexe la clădirea școlii, corp ce urma să cuprindă grupurile sanitare. Din păcate, lucrările au rămas în aer, la fel și speranțele reprezentanților școlii.

Următorul pas constă în revizuirea documentației tehnice, urmând să se aprobe prin Consiliul Local, suma care va reieși din devizul general al proiectului, care înseamnă restul de executat, contractarea lucrărilor care sunt de executat până la finalizarea obiectivului”, a susţinut Iulian Perțu, responsabilul de investiţii din Primăria Paşcani.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

  

 

Advertisements

Related posts

Prest Serv Apa va relua de astăzi furnizarea apei la o mică parte din locatarii blocului P4! În continuare apa la wc-uri rămâne oprită. Primarul dezinteresat de această problemă!

Răzvan Grecu

Doleanțele primarilor la întâlnirea de lucru cu prefectul județului

Marius Parteni

Actualitatea TV se recepționează de astăzi și în Hârlău. Vineri se lansează NewsTarguFrumos.com și NewsHarlau.com

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site