Conform comunicatul de presă transmis de USR, Alexandru Rafila îngreunează sau blochează activitatea medicilor de familie şi accentuează riscurile pentru pacienţii cu probleme curente de sănătate, care se vor confrunta cu timp mai mari de aşteptare.
„Aşa arată decredibilizarea sistemului de sănătate din România. Să cumperi în primăvară 30 de milioane de pastile de iod, să o dai până în vară din colţ în bară, iar într-o zi de luni să dai alertă ca «românii să se prezinte repede la medicul de familie pentru a lua reţeta». Fără discuţii prealabile cu medicii, fără campanii de informare. Bravo, domnule ministru! Sper doar că oamenii nu îşi vor administra pastilele imediat după ce intră în posesia lor. La o mai bună comunicare din partea Ministerului am renunţat să mai sper”, declară deputatul USR Adrian Wiener, vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor.
„Ministrul Rafila a ieşit cu o declaraţie foarte neinspirată, inducând panică generală. În fapt, nimic nu s-a schimbat din 23 iunie, când s-a publicat ordinul privind distribuţia comprimatelor de iodură de potasiu, dar nu prea i-a ieşit campania de comunicare şi nici procedura, din moment ce lumea nu s-a aprovizionat pentru eventualitatea prevăzută în ordin.
» Citește continuarea pe pagina autorului


