RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Ursul de la Pojorâta, filmat în timp ce devora un vițel (VIDEO)

Ursul filmat pe drumul european 58 pare să se fi mutat la Pojorâta. În seara zilei de miercuri, sălbăticiunea a fost filmată în timp ce devora un vițel de circa 300 de kilograme pe care îl omorâse cu o zi mai devreme. Vali Erhan, proprietarul bovinei, este cel care a realizat filmarea și spune că ursul nu părea deloc speriat de prezența oamenilor și nici de zgomotele făcute de aceștia. ”Vițelul a fost omorât în timp ce se afla la pășunat, iar de atunci toate cele 15 vaci pe care le am stau închise în grajd. Mi-e teamă însă că într-o noapte va intra și acolo și le va rupe pe toate. Dar ca să fiu sincer, mi-e frică să nu atace și vreun om. Ursul s-a învățat că aici are mâncare și nu cred că va mai pleca”, a arătat Vali Erhan.

Problemele provocate de urs au fost transmise de reprezentanții Direcției Silvice Suceava la București, la Ministerul Mediului. George Celsie, șef Birou Vânătoare și purtător de cuvânt al Direcției Silvice Suceava, spune că există două variante: ”Ursul fie este împușcat, fie este relocat. O decizie în acest sens poate fi luată doar la București. Noi vom acționa în funcție de decizia care se va lua”.

În rezolvarea acestei probleme s-a implicat și Roxana Ciornei, care are o asociație pentru protecția animalelor. ”Am vorbit la Sanctuarul de la Zărnești și cei de acolo mi-au spus că pot primi acest urs. Sper ca lucrurile să se miște cât mai rapid și să se dea toate aprobările pentru a putea reloca ursul cât mai rapid”, a spus Roxana Ciornei. Atacurile ursului în zona Pojorâta au început acum două săptămâni, iar până acum acesta a ucis cinci viței. În plus, a băgat spaima în localnici, care se tem acum pentru integritatea lor corporală.

Monitorulsv.ro

  

Related posts

Ieșirile din Pașcani spre Târgu Frumos și Moțca sunt blocate (VIDEO)

Răzvan Grecu

Județul Iaşi se situează pe primul loc pe ţară în ceea ce privesc înmatriculările şi numărul persoanelor examinate în vederea obţinerii permisului auto

Redacția

Autorii crimelor de la Ruginoasa şi Hălăuceşti nu au fost încă audiaţi! Procurorii aşteaptă expertiza lor medicală

Ema Roman
Încarcă...