NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Unde vor fi relocați comercianții din piața vale, pe perioada lucrărilor de modernizare?

Primăria și Consiliul Local se vor afla în fața unei situații dificile, odată cu începerea lucrărilor prin care se va moderniza piața din vale. Hala, sectorul destinat legumicultorilor și zona de tonete de pe platou, sunt prevăzute în planul de modernizare.

Odată cu începerea lucrărilor de modernizare, amplasamentul va fi predat constructorului ce va efectua lucrarea. Există posibilitatea ca acesta să solicite elibearea zonelor, în totalitate. Tocmai de aceea, șefii Primăriei au adus subiectul în atenția consilierilor locali.

„Trebuie să ne gândim unde vom reloca activitatea comercială, astfel încât să nu blocăm de tot comercianții. Zilnic discutăm pe marginea acestui subiect”, a spus viceprimarul Cristian Rățoi.

Primarul municipiului precizat și el că pentru realizarea acestui obiectiv sunt necesare resurse financiare, care vin tocmai din activitatea din piețe. Prin urmare, o soluție este identificarea altei locații unde să fie mutată provizoriu activitatea unor comercianți.

  

„Așteptăm orice sugestie pe acest subiect”, a spus Marius Pintilie.

Reprezentanții municipalității se bazează și pe faptul că societatea ce se va ocupa de lucrări, va realiza etapizat investițiile.

Lucrările de modernizare a pieței din vale sunt acum în etapa întocmirii proiectului tehnic. Mult timp a fost bătut pasul pe loc,

întrucât nu era găsit studiul de fezabilitate al investiției.

Advertisements

Related posts

Războiul dintre ApaVital şi Direcţia de Drumuri blochează investiţiile

Redacția

O nouă zi în care pășcănenii au stat de vorbă cu primarul Dumitru Pantazi. Iată care au fost problemele expuse

Ema Roman

Primăria comunei Vânători angajează inspectori

Irina Gherasim
Încarcă...