RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Un sens giratoriu finalizat, altul blocat

Primarul municipiului Pașcani a declarat în cadrul ședuinței de Consiliu Local, de ieri, 30 ianuarie  că, în cazul realizării sensurilor giratorii, s-au luat toate măsurile necesare pentru a respecta acordurile încheiate cu investitorii. Astfel, sensul giratoriu de la Dedeman a fost finalizat conform cerințelor legii rutiere actuale, datorită colaborării eficiente dintre administrația locală și investitor.

„Dedeman a finalizat rapid proiectul, fără să mai fie necesare alte intervenții din partea noastră. Le mulțumesc pentru donația propusă și pentru colaborarea care a permis realizarea unui sens giratoriu amplu și bine realizat”, a declarat primarul Marius Pintilie.

În schimb, proiectul celui de-al doilea sens giratoriu, asociat centrului comercial din zonă, se confruntă cu dificultăți. Potrivit primarului, investitorii nu au respectat în totalitate obligațiile asumate.

„Am avut o întâlnire cu ei în luna decembrie, iar din discuții a reieșit că nu intenționează să finalizeze proiectul în forma sa definitivă”, a precizat acesta.

  

Administrația locală intenționează să ia măsuri legale, bazându-se pe convenția semnată și pe o hotărâre de Consiliu Local din mandatul anterior, pentru a obliga investitorii să finalizeze proiectul.

 „Vom merge în instanță pentru a solicita respectarea angajamentelor asumate și finalizarea proiectului”, a concluzionat Marius Pintilie.

Related posts

15 ha de vegetație au ars la ieșirea din Pașcani, pe malul Siretului (FOTO)

Redacția

Surse politice: Noul lider al PSD Pașcani ar putea fi Dragoș Ionescu

Marius Parteni

Expoziție la Muzeul Municipal Pașcani, „Ipostaze ale tricolorului în portul popular”

Iulia Huțanu
Încarcă...