Colaborarea româno-turcă, pe partea de interculturalitate educațională pare să fie luat forme din ce în ce mai închegate în județul nostru.
Avem în vedere un proiect Comenius, intitulat ,,Beyond the Words”, desfășurat între elevi și profesori ai Liceului Teoretic Hălăucești în parteneriat cu colegii lor de la școala de fete din Kayseri, Turcia.
Proiectul a presupus deplasarea unui grup de elevi și profesori ai instituției de învățământ din Hălăucești în Turcia, în cursul anului trecut, iar anul acesta un număr de 10 eleve și două cadre didactice din Kayseri au venit în vizită la partenerii lor de proiect, în perioada 15-24 aprilie.
Invitatele au fost cazați în familii, intenția organizatorilor români fiind aceea de a comunica valorile culturii autohtone prin intermediul limbajului alternativ al artei.
Astfel, în cadrul programului festiv, desfășurat în cursul zilei de ieri, începând cu ora 16.00, organizatorii au reînviat spiritul tradițional al șezătorilor de altădată, cu jocuri și cântece populare, la care invitatele turcoaice au luat parte în mod activ.
Înainte a se întoarce în țara natală, turcoaicele vor face un ultim popas la București, acolo unde vor vizita unele școli turcești cu care mai colaborează instituția de învățământ din Kayseri.
„Iubim românii pentru că și ei ne iubesc pe noi. Cu adevărat ne simțim fericite aici, aproape ca acasă”, a declarat coordonatoarea echipei turcești, Nastrinca Racula.
Citește și {loadposition articlescategoryload}


