RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Turcan: Orice majorare a salariului minim trebuie susţinută şi de mediul economic

Creşterea salariului minim trebuie făcută în acord cu mediul de afaceri, altfel se va ajunge la concedieri şi totul se va întoarce împotriva oamenilor, a afirmat, joi, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

“Orice majorare a salariului minim trebuie susţinută şi de mediul economic, altfel ajungi la pierderi de locuri de muncă şi la concedieri şi totul se întoarce împotriva oamenilor”, a subliniat ea.

Întrebată ce garanţii oferă că această creştere a salariului minim chiar se va întâmpla, Turcan a răspuns: “Rolul meu nu este să ofer garanţii, ci să am negocieri, să prezint avantaje, dezavantaje, analize şi să ajungem să generăm decizii. Nu cred că sunt nici mai bravă, nici mai puţin bravă, dacă mă apuc acum să creionez garanţii. Eu, ca ministru al Muncii, consider că e nevoie de o creştere a salariului minim predictibilă, sustenabilă, astfel încât să creştem şi numărul locurilor de muncă şi veniturile oamenilor să fie decente”.

Potrivit ministrului Muncii, în România sunt în prezent 1,6 milioane de oameni plătiţi cu salariul minim.

  

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Related posts

Salariile la stat, cu 33% mai mari decât la privat. Iancu Guda: “Nu e bine. E anormal”

Redacția

În ultimii trei ani, apartamentele din Iaşi s-au scumpit cu 20%

Redacția

Zeci de transportatori din județ vor protesta mâine în capitală

Redacția
Încarcă...