Cel puțin 15 persoane au murit după ce un șofer și-a izbit vehiculul în mulțimea de oameni adunați pe celebra stradă Bourbon din New Orleans, la câteva ore după Anul Nou, potrivit CBS.
UPDATE 4: Numărul morților a urcat la 15
Autoritățile care investighează atacul au informat că numărul morților a urcat la 15.
„Până în prezent, 15 persoane au murit. Va fi nevoie de câteva zile pentru a finaliza toate autopsiile. După finalizarea autopsiilor şi discuţiile cu rudele cele mai apropiate, vom publica identitatea victimelor”, se arată într-un comunicat semnat de dr. Dwight McKenna, medic legist din New Orleans, și citat de mai multe instituții media americane, printre care CNN şi The New York Times.
Presa din New Orleans a identificat primele victime ale atacului. Printre acestea, o tânără în vârstă de 18 ani, care dorea să devină asistent medical. De asemenea, un bărbat (37 de ani), tată a doi copii, şi un fost jucător de fotbal american, în vârstă de 27 de ani, se numără printre victime.
UPDATE 3: Atacatorul a murit
Suspectul din atacul de la New Orleans, soldat cu zeci de victime, este mort, a declarat pentru CNN un oficial federal din domeniul aplicării legii.
» Citește continuarea pe pagina autorului


