
O familie din comuna Moțca trece prin clipe de neimaginat, după ce fiul lor, Matias Crîșmaru, în vârstă de 8 ani, a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.
Diagnosticat în anul 2020 cu Sarcom Ewing, o formă rară de cancer osos, Matias a urmat ani întregi de tratamente și intervenții medicale. Deși a reușit inițial să învingă boala, aceasta a recidivat mai agresiv, cu metastaze osoase și la nivelul coloanei.
În 2024, părinții au apelat la o clinică oncologică din Turcia, sperând la șanse mai mari pentru copilul lor. Costurile ridicate au fost acoperite parțial din resurse proprii, dar și prin campanii umanitare la care au răspuns numeroși oameni cu suflet mare.
În ciuda eforturilor medicilor și a sprijinului imens din partea familiei, în primăvara acestui an cancerul a recidivat din nou. Matias a fost internat la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, unde a urmat ședințe de radioterapie, însă boala avansată nu a mai putut fi învinsă.
Mama copilului, Ramona Crîșmaru, a transmis un mesaj emoționant prin care a anunțat trecerea la cele veșnice a fiului ei, mulțumind tuturor celor care le-au fost alături în această luptă grea.
„Bună seara dragii noștri …cu durere în suflet vă anunț că ieri iubitul nostru copilaș Matiaş a plecat la Dumnezeu a suferit atât de mult încât nu a mai putut răbda suferință pe care o ducea de atâta timp …Maica Domnului l- a luat de lângă noi și ne lăsat cu o durere cruntă numai cine trece prin asemenea suferință poate să simtă ce simțim noi părinții acestui pui de om care a urcat pe Golgota cu crucea în spate timp de 5 ani de zile …crunte au fost ultimile luni pt îngerașul nostru și pt noi când îl vedeam în dureri așa mari și nu puteam să i luam din dureri…a strigăt din toate puterile la Dumnezeu să îl vindece … A vrut să rămână lângă noi că foarte mult a iubit viața …dar până la urmă Maica Domnului la luat la ea în brațele ei ..unde a scăpat de suferință și acum poate nu îl mai doare .. toți care ați fost alături de noi și la – ați iubit pe îngerul nostru și vreți să fiți alături de noi.sicsa vă luați rămas bun de la îngerașul nostru ..vă anunțam că înmormântarea are loc marți la ora unu..la biserica Sfântul Nicolae din comună Moțca..Matiaş e acolo sus acum și ne privește pe toți din brațele Domnului..vă așteptăm pe toți care vreți să fiți alături pe toți care ați fost lângă el și ați urmărit și ați ajutat fiecare câte puțin să mai care din crucea asta grea pe care iubirea noastră a dus-o atât de greu și atât de mult timp…”, a transmis Ramona Crîșmaru, mama lui Matias pe o rețea de socializare.
Înmormântarea va avea loc marți, 19 august 2025, de la ora 13:00, la Biserica „Sfântul Nicolae” din comuna Moțca.
Familia, prietenii și toți cei care l-au cunoscut pe Matias sunt așteptați să îi aducă un ultim omagiu copilului care a dat dovadă de o putere rar întâlnită, luptând timp de cinci ani cu o boală nemiloasă.


