Ani de ani, de atît de mult timp încît lumea nici nu își mai amintește de cînd a început tradiția, în comuna Ruginoasa cîțiva zeci de băieți se costumează în „moșnegi” înfricoșători și dimineața, pe 31 decembrie, ies să se bată. Atunci este momentul cînd satul se împarte în două: din centrul comunei pînă la școală, reprezintă valea, iar de la școală în sus sînt delenii, însă la amiază cu toții uită de „ciondăneală”, își schimbă „hainele de dimineață”, se îmbracă în „căldărari”, formează mălănci și pleacă să ure prin sat.
O malancă are cel puțin 15 mascați, fanfară, iar banii adunați se impart egal între ei. În fiecare an cînd am mers la bunici, i-am pîndit de după gard și mi-am imaginat cum ar fi fost să fiu și eu printre ei, însă obiceiul este doar pentru băieți, iar mie nu-mi rămîne decît să dansez cu ei la amiază, în centrul satului.
„Ăia din deal nu au ce căuta seara, pe 30 decembrie, la vale, cum nici eu nu urc la deal”, spune nenea Costică foarte serios. Asta e un fel de lege în comuna Ruginoasa, delenii nu vin la vale pentru că riscă să fie bătuți de văleni și invers. Pe 30 noaptea satul vuiește, este o agitație continuă, se aud cum pocnesc bicele și petardele, trec zeci de mașini de poliție, iar de la crîșmele din sat se mai aude cîte un „hăăăăăi” care îți ridică părul de pe spate. E seara cînd băieții caută măști, clopote, bice sau pari pentru a doua zi. E seara cînd se întîlnesc și se îndeamnă unul pe altul. Măștile „de dimineață” se împrumută, iar dacă ai o mască a ta, ești băiat și nu mergi la bătaie, ai șanse să rîdă de tine cam toți prietenii tăi. Nici bătrînii nu se lasă mai prejos în seara de 30, cînd se întîlnesc nu se mai salută simplu ci își spun unul altuia „ți-ai pregătit masca?”.
„NICI DACĂ ÎI PUI FAȚĂ ÎN FAȚĂ NU SE BAT”
Nenea Costică are 70 de ani și spune că în tinerețe s-a făcut cam șase ani la rînd „de dimineață”. „Nu mi-a dat mie Dumnezeu un băiat să îl fac și pe el. Dacă nu voia să-și facă mască îl băteam eu pînă zicea da”, spune chicotind. Își amintește și cînd a luat bătaie de la deleni, dar și cînd „i-am fugărit pînă în capătul satului”. Susține că tradiția este tradiție, că el s-a bătut și nu a mai murit, iar poliția mai rău face că se bagă pentru că „sînt niște copii de 16-17 ani, le este frică și de umbra lor. Vă spun, nici dacă îi pui față în față nu se bat, eu îi împing de la spate și ei stau înțepeniți. Se dau viteji cînd sar în sus și țipă, dar cam atît.” Acum băieții nu mai au voie cu „parul”, iar nenea Costică este de acord cu asta, însă nici cu biciul nu-i lasă. Spune că are ciudă mare pe jandarmii care stau între mascați și că tradiția trebuie respectată, „este de la moși strămoși lăsată”.
Pe 31 decembrie, pe la 6 dimineața, se aprind becurile în casele oamenilor din Ruginoasa. Nu a dormit nimeni în noaptea aia de fapt, toți stau și ascultă pe întuneric cum trec băieții pe drum și fac gălăgie. Se află repede printre săteni în casa cui se îmbracă „moșnegii”, iar în cîteva minute se face o întreagă galerie la poartă. Cînd ies din casă mascații țipă, se fac că se bagă în tine cu capul, iar dacă ai ghinionul să te cunoască vreo unul dintre ei riști să fii împins pînă o iei la fugă. De cum se aud clopotele toată lumea iese la gard să îi vadă cum merg spre școală, locul de întîlnire. În urma lor, galeria de la poartă, formată din bătrîni, fete, copii și curioși veniți să îi vadă, le fac poze, îi încurajează și chiar îi aplaudă. Anul trecut „băieții de pe vale” au avut și o fanfară care le-a cîntat de la 7 dimineața pînă pe la vreo 10. Cînd ajung în fața școlii sînt opriți de un cordon de jandarmi și atunci încearcă sa treacă de el, se împing, amenință, sau merge cîte un bărbat, cel mai probabil tatăl unui „moșneag”, și încearcă să negocieze. Jandarmii spun că „așa am primit ordin de sus”, iar bărbatul pleacă, însă nu pînă nu îi înjură bine pe jandarmi. Mascații stau pe mijlocul drumului, mai sar puțin în sus cînd li se face frig, iar o mare de oameni se alfă pe lîngă ei, unii cocoțați în copaci sau pe garduri.
Sunt deja ani buni de cînd mascații nu s-au mai bătut, iar din învălmășeală cîțiva au ieșit cu răni grave. Spre exemplu, un băiat a fost în comă cîteva zile, iar oamenii din sat au strîns bani pentru că avea nevoie de o operație și familia nu și-o permitea. Tînărul și-a revenit, iar în anul următor s-a făcut iar „de dimineață” ca să își ia revanșa, dar, spre dezamăgirea lui, de atunci poliția nu a mai lăsat dealul să se întîlnească cu valea. Înainte, cei care cîștigau îi fugăreau pe învinși înapoi la deal sau la vale, iar învingătorii mergeau la primărie să sărbătorească cu vin și prăjituri. Acum vălenii merg la primărie, beau vin și discută cam cum ar fi fost dacă s-ar fi bătut. „A fost un an în care noi pe vale eram șapte, iar la deal erau 24. Ce bătaie… mi-a dat unul cu parul după cap, am căzut și noroc că m-au ridicat civilii de pe jos. Cînd m-am văzut iar în picioare am fugit direct la sormea acasă”, își amintește nenea Costică.
continuare pe www.opiniastudențească.ro