RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Totul ţine de primar: Dacă el vrea, păşcănenii au apă, doar în campania electorală!

Cetățenii municipiului Pașcani, care nu au ajuns la un acord cu operatorul ApaVital, au fost umiliți, timp de doi ani, de către primarul Dumitru Pantazi. Edilul local a făcut astăzi o demonstrație, prin care a arătat că dacă vrea să intervină în favoarea cetățeanului, o poate face oricând, fără a explica de ce până acum nu a fost de partea oamenilor.

 

 

  

Gestul edilului local are cu siguranță conotații politice, singurul său țel fiind acela de a atrage capital electoral. Primarul municipiului a mers astăzi la blocul de locuințe M3, de pe strada Grădiniței, pentru a discuta cu oamenii care nu au apă. Acolo se aflau și muncitorii de la ApaVital. După o discuție cu aceștia, a pus mâna pe telefon și a sunat la șefii lor. Ca prin minune, situația oamenilor s-a rezolvat, după ce au stat fără apă rece aproape o lună.    

Nu sunt cunoscute motivele pentru care cei de la ApaVital au reacționat la ordinul primarului și de ce șefii operatorului nu mai sunt atât de interesați să își recupereze debitele. Aceeași măsură a fost luată și pentru locatarii blocului Remar. „Ne-am deplasat astăzi în teren, la blocul M3 și cămiul ITP din zona deal și telefonic am rezolvat cu cei de la Apavital și cu căminul Remar din zona vale. Aceștia au asociația de proprietari în zona deal, în zona vale există un reprezentant de scară. S-a mai achitat o parte mare din datorii, cele mai mari datorii erau aici, în zona deal la blocul M3 și căminul ITP. Reprezentanta asociației de proprietari a achitat o sumă din bani, au mai rămas niște restanțe S-a achitat o parte din bani și a rămas ca să se achite restul integral”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtător cuvânt Primăria Pașcani.

Astăzi dimineață, nici locatarii blocului Remar nu aveau apă. Oamenii cu care reporterii noștri au discutat, nu știau ce să mai creadă, mai ales că se anunțase că nu se vor mai face debranşări. Ieri am aflat că am rămas și fără caldă, cu toate că văzusem la televizor că ApaVital nu va mai debranșa până la finalul anului. Nu e normal ce se întâmplă, sunt cu plata la zi. Nu vreau să am de suferit din cauza altora”, ne-a declarat Marius Casian, un locatar. 

Am solicitat celor de la ApaVital un punct de vedere legat de decizia de a răspunde comenzilor primarului. Purtătorul de cuvânt al instituției a susținut:La solicitarea Primarului Dumitru Pantazi, care a declarat ca se va implica pentru accelerarea procedurii de realizare si votare in Consiliul Local Pascani a Normelor metodologice pentru repartizarea consumurilor de apa din condominiile cu sistem de distributie al apei vertical si facturarii individuale pe baza de conventii, conducerea SC ApaVital SA a decis ca, pana la aprobarea Normelor metodologice in Consiliul Local Pascani, sa rebranseze blocul respectiv la reteaua publica de apa. ApaVital iese astfel in intampinarea dorintei locatarilor din condominiile din municipiul Pascani, prin oferirea posibilitatii incheierii de conventii pentru facturarea individuala a consumului de apa in condominiile fara restante, in care distributia apei reci se realizeaza pe verticala, iar distribuirea consumurilor intre apartamente se realizeaza prin repartizarea indecșilor contorului de bransament functie de citirile apometrelor din interiorul apartamentelor”, conform Răzvan Manolache.

Îl întrebăm, pe această cale, pe primarul Dumitru Pantazi, care este motivul pentru care, timp de doi ani, nu a intervenit în favoarea cetățenilor din municipiu, așa cum era normal? 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Bugetul și organigrama RAGCL adoptate de Consiliul de Administrație al unității. Iată planul stabilit

Marius Parteni

Circulaţia rămâne închisă pe trei drumuri naţionale din cauza inundaţiilor

Redacția

Județul Iași a depășit 1 milion de locuitori. În Pașcani sunt înregistrate 46.159 persoane

Redacția
Încarcă...