News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Tinerii pășcăneni teribiliști preferă să distrugă Parcul Municipal înainte de a fi finalizat (VIDEO)

Anotimpul rece nu ține la distanță pe tinerii care preferă să își petreacă timpul liber în Parcul Municipal Pașcani. Din păcate ei nu se duc acolo pentru destindere, ci pentru a consuma băuturi alcoolice sau pentru a vandaliza mobilierul stradal.  

Ei preferă să nu țină cont de avertismentele echipajului de Poliție care patrulează și sfătuiește de fiecare dată să se abată de la aceste nereguli.

“În data de 31 octombrie, doi tineri, cu vârsta de 18 ani, respectiv P. Ionel și P. Ciprian, au utilizat aparatul de agrement montat în Parcul Municipal, respectiv balansoarul, nerespectând limita de vârstă stabilită pentru folosirea acestora, aceasta fiind de 12 ani. Conform HCL 44/2011, au fost sancționați cu o amendă contravențională de 150 de lei fiecare. La aceeși dată, tot în același loc, un tânăr în vârstă de 21 de ani, I. Alexandru și o tânără de 19 ani, N. Maria au fost depistați pe aleea din zona lacului, în timp ce consumau băuturi alcoolice, în loc public. Conform Legii 61/1991 au fost amendați contravențional cu suma de 100 lei”, ne-a declarat Vasile Avasiloaie, șeful Poliției Locale.

  

Nu doar parcul a fost luat cu asalt de către polițiști, ci și zonele populate din oraș, unde tinerii teribiliști nu țin cont de orele târzii și se comportă inadecvat.

 În data de 2 noiembrie, la ora 03.50, numiții Guzu Claudiu și Guzu Laurențiu, aflându-se pe strada Gării, au tulburat liniștea locuitorilor din această zonă prin strigăte, urlete și larmă. Conform Legii 61/1991 au fost sancționați contravențional cu o amendă de 200 lei fiecare”, a mai adăugat șeful Poliției Locale.

Efectivul poliețenesc recomandă adolescenților, dar și restul pășcănenilor să dea dovadă de o emancipare, să evite scandalurile sau gesturile imprudente în ceea ce privește afișarea în societate și de ce nu, să ia și exemplu restul țărilor europene care sunt cotate a fi orașe model.

{flv}diverse/copii_parc_amenzi{/flv}

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Șofer depistat sub influența alcoolului după un accident în comuna Lespezi

Denisa Mădălina Pițel

Iași/Activitate de prevenire anticorupție desfăşurată în cadrul ședinței Colegiului Prefectural al județului Iași

Redacția

Atenție la trecerile de pietoni din Pașcani! 13 șoferi au rămas zilele trecute fără permis

Răzvan Grecu
Încarcă...