1.Durere și performance
“Suntem puțini, însă venim de la Atena” puncta odinioară Pier Paolo Passolini, animat fiind de dorința de a reafirma dreptul la existență și nu oricum, nicidecum cu statutul de Cenușăreasă, de artă tolerată al teatrului în lumea contemporană. O lume din ce în ce mai preocupată de cu totul altceva decât de tot ceea ce înseamnă artă, cultură, lectură, bibliotecă, teatru.
Și tot de la Atena vine și Poetica lui Aristotel, cea care pentru zeci, sute, mii de generații a însemnat, desigur, între altele, argumentul în vederea proclamării clare a statutului de gen nobil, primordial al tragediei. Faptul că scrierea Stagiritului a dobândit valoare de dovadă, de probă de necontestat în reușita operațiunii de ierarhizare a genurilor teatrale s-a datorat însă în bună măsură realității că acest text de bază, cu care începe și istoria teoriei literare, și istoria teoriei teatrulului, cum bine observă Octavian Saiu, autorul cărții Durerea, dincolo de teatru (Editura Nemira, București, 2020) unei erori de lectură. Favorizată de amănuntul, multă vreme ignorat, că Poetica ne-a parvenit doar într-o formă fragmentară, trunchiată.
S-a omis că Poetica aristoteliciană nu e nici ‘’un cod legislativ’’,
» Citește continuarea pe pagina autorului