News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Suspiciune de braconaj la Ciohorăni: Localnicii plâng după căprioara ce trăia pe lângă casele lor, dispărută suspect


Căprioara care trăia de ceva vreme pe lângă casele unor localnici din comuna Ciohorăni a dispărut. Ea ar fi fost prinsă de membrii unei familii şi tăiată. Cazul este acum anchetat de Poliţie. Pe fir au intrat şi reprezentanţii AJVPS Iaşi.

Căprioara a stat mult timp pe lângă casele oamenilor. Ea se împrietenise cu un câine, fapt ce a stârnit amuzamentul. Localnicii îi dădeau de mâncare, deşi animalul le-a făcut multe pagube.

Noi o hrăneam, îi dădem apă. I-am făcut aici în curte un loc unde să se adăpostească. Ea mereu venea şi stătea lângă un câine. Acum nu mai este“, ne-a spus cu tristețe Mihai Tudorache, cel care a văzut ultima dată animalul, în seara zilei de 3 mai.

  

Şi tanti Olga Ştefan, cea care a botezat-o Miţa pe căprioară este tristă. Femeia nu ştie ce s-a întâmplat cu animalul, dar are mari semne de întrebare.

A dispărut. Zicea lumea că a dat o maşină peste ea. Dar mai multe nu ştiu”, a spus bătrâna.

Animalul nu şi-ar fi găsit sfârşitul după ce a fost lovită de o maşină, ci după ce a fost prinsă într-o capcană amplasată de nişte localnici. O spune unul din cei care au îngrijit-o.

Duminică, 3 mai a fost lovită de către o maşină, condusă de un şofer din Suceava. A stat o vreme în şanţ, după care a mers în grădina vecilor. Ulterior a venit la mine în gospodărie. Ultima oară am văzut-o în acea seară. Tot atunci a fugit spre locuinţa vecinului Emil Pârlea. La scurt timp am auzit aşa un ţipăt, ca un plâns de copil. Atunci mi-am dat seama că au prins-o. Cred că ei au făcut acest lucru, întrucât m-au ameninţat prin diferite persoane că îmi pune foc la casă“. Chiar şi vecinul meu a spus acest lucru”, a susţinut Mihai Tudorache.

Cazul a intrat acum în atenţia Poliţiei şi reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi.  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Prefectul județului Iași despre situația din Consiliul Local Mircești!

Marius Parteni

Zi plină de distracție pentru locuitorii din comuna Cristești

Denisa Mădălina Pițel

Imagini cu dezastrul de ieri din Tătăruși. Strat de gheață de 20 cm. Primarul a condus echipele de intervenție (video)

Marius Parteni
Încarcă...