RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Surse: CCR dă undă verde legii care îi scapă pe evazioniști de închisoare

Judecătorii Curții Constituționale au respins miercuri sesizările ÎCCJ, Guvernului şi Avocatului Poporului pe legea care îi scapă pe evazioniști de închisoare, stabilind că actul este constituțional. Legea aparține fostului deputat PSD, Cătălin Rădulescu.

Aceasta prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

Pe 17 decembrie, Instanţa supremă a decis sesizarea CCR în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat de Camera Deputaţilor. Şi Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ. 

Iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 147/2019.

  

La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

digi24

Related posts

Ciucă anunță măsurile pentru sprijinirea fermierilor români: bani de la Bruxelles, dar și o investigație privind produsele ucrainene

Redacția

Novak Djokovic va juca în finala de la Wimbledon cu Alcaraz. Ce mesaj i-a transmis adversarului său

Redacția

Gigantul imobiliar chinez Country Garden avertizează asupra unor pierderi de până la 7,6 miliarde de dolari

Redacția
Încarcă...