Subprefectul judeţului Iaşi, Bogdan Abalaşi, şi-a dat în judecată propria instituţie nemulţumit că statul nu i-a plătit vacanţele din ultimii ani. „Nu vreau să comentez deloc acest subiect“, s-a bâlbâit subprefectul când a fost contactat de „Ziarul de Iaşi“. Alături de el, şi alţi funcţionari de la Prefectură au dat în judecată Prefectura pentru a primi tichetele de vacanţă. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne ne-au dat ieri un răspuns clar: nu sunt bani. Totuşi, aceiaşi reprezentanţi arată că pot folosi „baza de agrement a ministerului“.
Demers colectiv împotriva propriei instituţii demarat de mai mulţi angajaţi ai Prefecturii Iaşi. Instituţia este chemată în judecată de funcţionarii publici pentru plata unor tichete de vacanţăpentru perioada 2012-2015.
Printre cei care au dat în judecată Prefectura se numără şi subprefectul Bogdan Abalaşi, cel care a şi fost şeful unităţii pentru o scurtă periodă de timp, după demisia lui Dan Cârlan. Bogdan Abalaşi, la fel ca şi mai mulţi colegi de-ai săi, au chemat în judecată, pe lângă Prefectură, şiMinisterul Afacerilor Interne. „Nu vreau să comentez deloc acest subiect“, ne-a precizat în cursul zilei de ieri, Bogdan Abalaşi.
Întrebat de ce a făcut acest demers acum, subprefectul a precizat că nu a putut să ceară tichete cât timp a condus instituţia întrucât ar fi intrat într-o stare de incompatibilitate. Potrivit susţinerilor sale, Abalaşi vrea ca Prefectura să îi achite pentru concedii „vreo 4-5.000 de lei“. Conform ultimei declaraţii de avere, subprefectul a câştigat, în anul 2014, 84.866 de lei (am inclus şi suma de 11.048 lei pentru alegerile din 2014), adică a avut o medie de peste 7.000 de lei pe lună.
Ministerul spune că nu sunt bani
Pe lângă Abalaşi, pe rolul instanţelor ieşene au fost înregistrate mai multe procese individuale sau colective, intentate de funcţionari de la Prefectură ce solicită acordarea tichetelor de vacanţă. Printre aceştia se numără: Bogdan Bunduc, Ornella Manole, Simona Stratulat, Cristian Pohoaţă, Mihaela Marian, Marius Cojocaru, Săvel Pintilie, Elena Motaş, Aurica Ioviţă, Marian Şerbescu, Mihaela Grădinaru, Maricica Rusu, Corina Arnăutu.
„Există mai multe dosare cu acest obiect, promovate de salariaţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Iaşi. Toate cererile sunt formulate în anul 2016. Se referă la obţinerea tichetelor de vacanţă începând cu anul 2012 şi până în 2015. De dosarul domnului subprefect nu am cunoştinţă, nu ştiam că a formulat acţiune la instanţa de judecată întrucât nu am fost citaţi încă“, a confirmat, la solicitarea „Ziarului de Iaşi“, prefectul Marian Grigoraş.
Potrivit legii, voucherele de concediu se acordă, în cazul bugetarilor, de către angajator, cuantumul maxim fiind de şase salarii minime brute pe ţară. Totuşi, acordarea acestor tichete, se mai arată în lege, nu are caracter obligatoriu pentru angajator. Potrivit normelor privind acodarea acestor vouchere, stabilite de Guvern în august 2015, în cazul angajaţilor din sistemul bugetar, aceste facilităţi se acordă „în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale“.
Marius Tache, director al Directiei de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ne-a precizat în cursul zilei de ieri: „În bugetul pe acest an nu sunt prevăzute sume pentru asemenea vouchere. Însă angajaţii MAI pot beneficia pentru concedii de baza de agrement a ministerului, locurile fiind comunicate an de an fiecărei structuri“.
Sursa www.ziaruldeiasi.ro


