RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Studii noi relevă că neanderthalienii au pictat peșteri în Europa cu mult înaintea oamenilor moderni

Dacă neanderthalienii au avut o gândire simbolică și o sensibilitate artistică a fost o întrebare care a provocat de-a lungul anilor experții în evoluția umană. Dar se adună dovezi că verișorii noștri din epoca de piatră au fost bine dezvoltați cognitiv și au creat forme de artă în Europa cu mult înainte ca Homo sapiens să fie pe scenă, potrivit CNN.

Un nou studiu al unei pietre colorată în roșu într-o peșteră din sudul Spaniei a concluzionat că pigmentul roșu – realizat din ocru – a fost pictat în mod intenționat, cel mai probabil de neandertalieni, respingând cercetările anterioare care spuneau că semnele roșii erau naturale.

Marcajele, care datează de mai bine de 60.000 de ani, au fost realizate pe o stalagmită masivă de 100 de metri în Cueva de Ardales lângă Málaga.

Cercetătorii au analizat eșantioane ale reziduurilor roșii și au ajuns la concluzia că ocrul, un pigment natural găsit în lut, folosit pentru ”pictură”, a fost adus în peșteră din altă parte – deși studiul nu a determinat exact de unde.

  

Acest lucru a sugerat că pigmentul trebuia „colectat, transportat și pregătit înainte de intrarea în peșteră,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

CM Gimnastică: Sabrina Voinea a obținut locul patru la sol, la doar 16 ani

Redacția

Ediție limitată pentru Alpine A110

Redacția

FOTOGALERIE Cele cinci zone sălbatice din București care ar putea fi transformate în arii naturale urbane deschise vizitatorilor

Redacția
Încarcă...