News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Sporurile salariale ar putea aprinde fitilul grevei în sistemul sanitar

Sindicaliştii de la Sanitas anunţă grevă în sistemul sanitar dacă Guvernul nu revizuieşte modul în care calculează sporul salarial pentru personalul auxiliar, adică infirmieri şi îngrijitori, şi pentru personalul TESA, care se ocupă de partea administrativă, contabilitate, secretariat, servicii tehnice, bucătărie în spitale. 

Discuţiile pe care sindicalişti le-au purtat în ultima perioadă au încercat să determine o calculare unitară a sporului pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar. Discrepanţele au început să apară odată cu adoptarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În baza acesteia, salariile din sistemul sanitar au crescut diferenţiat. Astfel, din martie 2018 medicilor şi asistenţilor le-a fost acordată creşterea salarială prevăzută prin lege până la finalul anului 2022, iar pornind de la acest salariu de bază au fost calculate şi sporurile de risc.

  

Pentru personalul auxiliar şi TESA însă creşterea salarială s-a făcut gradual, iar sporurile au rămas aceleaşi. „Există două modalităţi de a calcula sporurile: pentru medici şi asistenţi se calculează la salariul actual, iar în cazul celorlalţi sporurile sunt îngheţate. Adică acestora li se creşte salariul de bază cu 25%, dar nu cresc şi sporurile aferente. Vă daţi seama, toţi lucrează în acelaşi mediu, dar pentru unii se aplică o modalitate de calcul, pentru alţii alta. Asta nu înseamnă că au vreo vină angajaţii ale căror salarii sunt calculate la salariul de bază actual. Vinovaţi sunt guvernanţii care nu înţeleg că modalitatea de calcul trebuie să fie unitară. Nu poţi unora să le calculezi sporul de risc într-un fel şi altora altfel”, a precizat Iulian Cozianu, preşedintele Sanitas Iaşi.

Sindicaliştii continuă discuţiile cu reprezentanţii ministerului Sănătăţii şi ai Muncii, dar spun că dacă situaţia nu se va îndrepta vor ieşi în stradă. „Am început negocierile, pe care chiar şi în momentul în care ieşim în stradă le purtăm. Nu e exclus să ne găsiţi în faţa ministerelor Sănătăţii şi Muncii cu manifestări în Capitală, pentru că lucrurile ţin de un cadru legislativ anormal”, a adăugat Iulian Cozianu. 

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Ambulanțieri din toată țara protestează, astăzi, la București. Sindicaliștii cer mașini de salvare și salarii mai mari

Redacția

Medic infecţionist pediatru: Diferenţa între un copil sănătos şi unul cu imunitate mai scăzută este şi alimentaţia şi activitatea în aer liber

Redacția

Când trebuie să îşi facă o gravidă griji? Jumătate dintre femeile care nasc la Iaşi nu au fost niciodată la medic timp de 9 luni

Redacția
Încarcă...