RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
LocalPolitică

Sondaj PNL: Pintilie 44,6%, Pantazi 27,7% și Rățoi 15%. Alexe favorit la șefia CJ Iași! Iată date din sondajul realizat de Eastern Marketing Insights!

Un sondaj de opinie, realizat de Eastern Marketing Insights, în perioada 5 – 12 aprilie 2024, la comanda PNL Iași, a fost dat publicității ieri, de către organizație locală a formațiunii politice. Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 830 de persoane, marja de eroare fiind de +/- 3,4 %, garantată cu o probabilitate de 95%.

Conform acestui sondaj dacă duminică ar avea loc alegerile pentru Primăria și Consiliul Local, candidatul PNL, Marius Pintilie ar obține votul a 44,6% din cei care merg la urne, în timp ce Dumitru Pantazi (PSD) ar obține 27,7% din voturi. Pe locul trei este Cristian Rățoi (Pro România) – 15 % din voturi, Tiberiu Dogaru (AUR) – 4,4% și Lică Dumitriu Radu (Partidul Verde) – 2,8%. Lista este încheiată de Ștefan Vladimir Ancuța (PMP) – 1,1 %, Petru Berbece (USR) – 0,7%, Narcis Dospinescu (S.O.S) – 0,5%. 

La Consiliul Local PNL are 37,7% din intențiile de vot, PSD 37%, Pro România 8,1 %, AUR – 4,9%, iar Partidul Verde 3,2%, Partidul Mișcarea Populară 1%, USR – 3,2%, S.O.S 2,4%. Din numărul total al celor chestionați cu privire la candidatul la funcția de primar cu care ar vota, 26,3% sunt nehotărâți, în timp ce la Consiliul Local procentul este unul mult mai mare, 39,2%.

La funcția de președinte al Consiliului Județean Iași Costel Alexe (PNL), ar obține 42,8% din voturi, Bogdan Cojocaru (PSD) – 32,1%, Petru Movilă  (ADU) – 9,7%, Răzvan Bogdan Abălașei (Pro România) – 6,9% și Marius Ostaficiuc (AUR) – 4,5%.

  

La nivelul partidelor politice pentru viitoarele locuri din CJ Iași, situația este următoarea: PNL – 35,5%, PSD – 38,9%, ADU – 7,7%, AUR – 6,8%, Pro România – 4,9%, S.O.S – 3,6%.

Sondajul electoral a mai conținut și alte întrebări, cum ar fi cea legată de problema cea mai mare de la nivelul municipiului Pașcani. Infrastructura rutieră (străzi, trotuare, parcări – 36,97%, amenajare spații publice (parcuri, spații verzi) – 13,33%, dezvoltarea economică – 10,56%.

La întrebarea dacă de la alegerile locale din 2020, municipiul Pașcani merge într-o direcție bună cei intervievați au răspuns: bună – 40,06%, nici bună, nici greșită – 30%, greșită – 21% și nu mă pot pronunța – 8,4%.

O altă întrebare, cât de mulțumit sunteți de activitatea primarului Marius Pintilie, cei intervievați au susținut: foarte mulțumit – 10,2%, mulțumit – 36%, nici mulțumit, nici nemulțumit – 36%, nemulțumit – 25%, foarte nemulțumit – 14,9% și nu mă pot pronunța – 5,4%.

Related posts

Pantazi acuză creșterea taxelor și impozitelor locale, în 2024. PSD propune scăderea acestora

Răzvan Grecu

Taina Sfântului Maslu la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”. Va fi sfințit și noul clopot

Redacția

Femeile din PSD au avut parte de o surpriză, în ajun de 8 Martie

Redacția
Încarcă...