

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a pus pe jar autoritățile de pe raza comunei Cristești. Din fericire a fost vorba despre un exercițiu din calendarul Secției de Pompieri Pașcani.
Conform scenariului, apelul la 112 a fost făcut în jurul orelor 10.30. Pompierii din cadrul Serviciului Voluntar din Cristești au fost primii care au ajuns la fața locului. Ei au intervenit până la sosirea echipajului de la Pașcani.
A fost nevoie de un echipaj de la Descarcerare care a scos victimele din cele două autoturisme. Concomitent, pompierii au intervenit și pentru salvarea unor persoane rănite aflate într-un autobuz școlar aflat în zonă.
Scopul exerciţiului a fost de a verifica timpii de intervenţie şi modul de comportare al personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență.



