
Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Pașcani a transmis săptămâna trecută o adresă către Consiliul Local al Municipiului, prin care solicită acordul pentru ca începând cu acest an să poată acorda stimulente financiare pentru personalul medical și de specialitate din cadrul instituției sanitare.
În nota de fundamentarea ce însoțește această solicitare, șefii spitalului arată că principala cauză pentru care angajații decid să părăsească spitalul sunt salariile mici. Pe lângă acest motiv invocat, o altă situație existentă în prezent ar putea fi remediată prin oferirea de stimulente financiare și anume existența unor funcții de conducere plătite mai puțin decât unele de execuție cu gradație maximă.
Tot prin stimulentele financiare, în opinia conducerii spitalului, s-ar putea micșora decalajul dintre veniturile personalului medical și cele ale personalului nemedical.
„Menținerea personalului in cadrul unității reprezintă o prioritate pentru conducerea Spitalului Municipal de Urgenta Paşcani, deoarece fluctuația de personal este una dintre cele mai mari si mai costisitoare probleme cu care se confrunta majoritatea instituțiilor, motiv pentru care spitalul depune eforturile necesare pentru a preveni fluctuația de personal. Principalele cauze pentru care angajații părăsesc sectorul public, sunt salarile mici, blocarea angajărilor care determina deficit de personal si implicit cauzează condiții mai grele de munca sub forma supraîncărcării normei. Exista funcții de conducere pentru care salarile sunt inferioare unor funcții de execuție la gradația maximă. De asemenea, există un decalaj foarte mare intre veniturile personalului medical si veniturile personalului nemedical,” se arată în nota de fundamentare transmisă consilierilor locali.
Aceste stimulente financiare nu vor fi acordate din bugetul local, ci din veniturile proprii ale Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, iar categoriile de personal și cuantumul lor vor fi aprobate de comitetul director al instituției sanitare.
„În scopul asigurării proporționalitătii dintre munca depusa, răspunderca fiecărei functii si remunerația acordată, a retenției si a motivării personalului, propunem acordarca acestor stimulente financiare lunare personalului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal de Urgenta Paşcani, sume ce vor fi suportate din veniturile proprii ale spitalului. Categorile de personal si cuantumul stimulentelor financiare lunare se stabilesc si se aprobă de către Comitetul director al Spitalului Municipal de Urgentă Paşcani, in baza unui Regulament propriu privind acordarea stimulentelor financiare si se face astfel încât sa se realizeze o salarizare in raport cu performanța profesională, responsabilitatea, complexitatea activității si nivelul studiilor, respectandu-se ierarhia funcțiilor, in contextul stimulării personalului în desfăşurarea activitäții profesionale”, se mai arată în documentul citat.
Cel mai probabil aceste stimulente financiare, care sunt prevăzute în legislație, vor fi aprobate și prinse în bugetul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani ce va fi aprobate de către consilierii locali.


