NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Șefii Primăriei impasibili în fața cutremurelor. Expertiza blocurilor blocată fără justificare

România a fost lovită ieri noapte de un nou cutremur. Acesta s-a resimțit și la nivelul municipiului Pașcani. Chiar dacă, din fericire, nu s-au înregistrat pagube, incidentul aduce din nou pe tapet un subiect extrem de sensibil la nivel local. Este vorba despre cel prin care s-a propus expertizarea tehnică a blocurilor din Pașcani, din punct de vedere al siguranței.  

”Noi ne menținem punctul de vedere. Este extrem de important ca expertiza locuințelor să fie demarată. Putem prinde în bugetul pentru anul viitor o sumă de bani și să începem acțiunea. Sunt foarte multe blocuri care prezintă riscuri. Unul ar fi Narhaus. Oamenii de acolo sunt îngrijorați. Cine vrea să se clarifice poate merge să vadă acoperișul. Este un pericol”, a susținut Claudiu Bodoașcă, consilier local din partea PNL.

Problema este aceea că la nivelul Primăriei acest demers a fost blocat, asta în condițiile în care foarte mulți cetățeni vin la audiențe și solicită implicare în acest sens.

  

În luna octombrie, consilierii PNL au inițiat un proiect de hotărâre prin care se dorea începerea unei acțiuni de expertizare a blocurilor vechi. „Din 2007 nu s-a mai făcut nimic pentru blocurile cu risc seismic din Paşcani. În sarcina CL cade ca aceste clădiri să fie identificate, iventariate şi expertizate.  Este vorba despre clădirile construite înainte de 78, pentru că cele construite după sunt considerate mai sigure. Cele înainte de 78 trebuie toate identificate. Noi nu avem la acest moment o situaţie clară a acestir clădiri din municipiu.  Putem face un program anual de intervenţie, care constă în expertizarea clădirilor. Statul, prin Ministerul Dezvoltării Regionale alocă anual fonduri  anul pentru expertizare şi consolidare, inclusiv a locuinţelor private. La ora actuală există o listă cu nişte propuneri de expertizare. Nu se face aşa. Nu ne dăm noi cu părerea ce expertizăm. Facem o listă cu toate.  Am iniţiat acest proiect de hotărâre în ideea ca până la sfârşitul anului să facem o situaţie clară cu aceste clădiri, un program de intervenţii, pentru ca la anul să putem bugeta aceste intervenţii”, a precizat atunci Claudiu Bodoaşcă.

Demersul în acest sens este amânat fără explicație de primarul Dumitru Pantazi. Dacă la propunerea opoziției, edilul local a spus că va înființa o comisie, prin dispoziție de primar, acest lucru nu s-a întâmplat până acum. „Legat de inventarierea blocurilor cu risc seismic din Paşcani, pe care Primăria are de gând să o facă, în momentul de faţă trebuie să stabilim care sunt compartimentele care se vor ocupa, printr-o dispoziţie viitoare dată de primar, de această inventariere. Comisia va face o concluzie a inventarierii, iar în funcţie de numărul de blocuri, de construcţii de pe raza municipiului, va trebui contractată o firmă de expertiză în domeniu care va stabili expertizarea acestor clădiri”, spunea purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani în data de 8 noiembrie.

Reamintim faptul că blocurile cele mai expuse la risc seismic sunt blocurile V1, V2, V3, V5, V6, V7 situate pe strada Nicolae Iorga, V4, V9, V10 de pe strada Ştefan cel Mare, V8 de pe strada Moldovei, Blocul CFR de pe strada Gării, Pavilioane V, U, T,Z, din strada Sportului, Pavilioane P, R, S, X, Y, W, L, M, N, O, de pe strada Horia, P4-6 strada Cloşca şi P1-3 Strada Crişan.

 

 

Advertisements

Related posts

Un consilier local propune consultări pe marginea proiectelor de la piaţă şi cimitir

Ema Roman

Șefii RAGCL explică cum a fost posibil ca ApaVital să sisteze apa în cartierul Micro din centrală

Marius Parteni

Cum arată ornamentele de peste un miliard din municipiul Pașcani

Irina Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site