Conducerea ApaVital și ARSACIS are programată pentru mâine mai multe întâlniri cu marii consumatori economici din municipiul Pașcani.
După această întrevedere aceștia vor participa la o întâlnire cu primarul Dumitru Pantazi. Ședința Consiliului Director al Asociației Regionale pentru Servicii de Apă și Canalizare se va desfășura joi, la Iași.
Conducerile celor două instituții au programat aceste întâlniri pentru a discuta asupra modului de facturare a serviciilor de canalizare și epurare a apelor uzate.
“Este normal să vină, să organizeze întâlniri cu marii consumatori“, a subliniat viceprimarul Vasile Axinte. Printre societățile cu care aceștia se vor întâlni se află RomPak, RAGCL și Kosarom SA.
După întâlnirile cu marii consumatori șefii de la ApaVital și ARSACIS se vor întâlni cu primarul Dumitru Pantazi.
“Noi ne vom menține punctele de vedere asupra modului în care dorim să se încheie contractele cu cetățenii. Primarul va insista pe varianta apometrelor scoase pe casa scării și contracte individuale. Cei de la ApaVital trebuie să înțeleagă că altă variantă nu este agreată“, a mai susținut viceprimarul Axinte.
Acesta a comentat și situația chiriașilor din locuințele ANL.
Axinte spune că primarul Pantazi își menține punctul de vedere și anume acela că ApaVital trebuie să încheie contracte individuale cu chiriașii acestor locuințe. Întâlnirea de la Primărie este programată pentru ora 10.00.
Citeste și: {loadposition articlescategoryload}