News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Primarul Marius Pintilie explică de ce nu s-au organizat concursuri pentru posturile conduse interimar la Primăria Pașcani

Conducerea interimară a unor instituții din subordinea Consiliului Local Pașcani sau a unor direcții sau servicii din Primăria Municipiului Pașcani ar trebui să fie o situație excepțională, însă din păcate pare să fie o regulă. Spunem asta, deoarece toate instituțiile din subordinea consiliului local sunt conduse de directori care au mandat interimar, mai puțin Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, iar în primărie doar câteva posturi de conducere sunt ocupate prin concurs.

Este vorba despre conducerea Administrația Piețelor, a Direcției de Asistență Socială, a compartimentului de Investiții și funcția de arhitectul-șef, care sunt în prezent asigurate prin interimat.

Întrebat despre situația acestor posturi, primarul a pus întârzierea organizării concursurilor pe seama volumului mare de muncă și a numărului redus de angajați de la compartimentul de resurse umane al instituției.

„Dacă întrebați pe colegele de la resurse umane, spun că sunt copleșite. Așa că, în măsura timpului, o să vedem să facem și concursuri pe compartimentele astea. Dar cam asta este situația. Adevărul este undeva la jumătate. Am doi oameni pe resurse umane la Pașcani. De exemplu, am avut acuma mărirea salariului minim pentru o sută douăzeci de salariați, cu toate actele care presupune această majorare. Și vă dați seama că două săptămâni de zile au fost blocați acolo, nu s-a făcut absolut nimic altceva la Resurse Umane”, a explicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

  

Primarul a respins ideea că prelungirea perioadelor de interimat ar avea vreo problemă de legalitate, subliniind că orice document semnat de primar este verificat în prealabil de juriștii instituției și de secretarul UAT-ului.

„Cum să fie ilegal? Dacă era cineva ilegal acuma, probabil venea un jurist de la primărie sau secretarul UAT-ului și spunea asta este ilegal: domnule primar, eu nu semnez. Ca să ne înțelegem, că se mai uită lumea de acasă și după aia, eu știu, se interpretează altfel. Niciun document care este semnat de către un primar nu este doar semnătura primarului acolo. Există, lângă semnătura primarului, semnături de la juriști, care confirmă faptul că actele sunt în regulă, iar orice fel de prelungiri, orice fel de interimat este făcut în baza unui document”, a mai spus primarul Municipiului Pașcani.

Tema interimatelor a revenit în atenția publică și la începutul acestui an. În luna ianuarie 2026, consilierul local PSD Vlad Macovei a inițiat un proiect de hotărâre prin care solicita organizarea de concursuri pentru șefii instituțiilor publice aflate în subordinea Consiliului Local Pașcani, propunând un termen până în septembrie 2026.

Related posts

Ordonanța privind carburanții ar putea fi adoptată într-o formă nouă

Redacția

Administratorul public, un tip de care primarii din județ nici nu vor să audă

Redacția

Poliția Locală Pașcani va verifica dacă stăpânii și-au sterilizat și microcipat câinii

Răzvan Grecu
Încarcă...