
Situația iluminatului public din cartierul Aerodrom, a fost astăzi subiectul unei ședințe, pe care actualul primar Marius Pintilie a ținut-o împreună cu doi reprezentanți ai Delgaz Grid și cu funcționari publici, din aparatul său de specialitate.
Conform unor informații din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani, la discuțiile de astăzi, unul dintre punctele de interes, a fost locația unde se va amplasa transformatorul necesar pentru implementarea acestei investiții.
Săptămâna viitoare va mai avea loc o ședință, cu reprezentanții Delgaz Grid Iași, care răspund de extinderile de rețea, pe partea atât tehnică, cât și juridică.
Reamintim că în cartierul Aerodrom sunt mai multe locuințe care nu au acces la rețeaua de curent electric, astfel că instalarea unui punct de transformare ar putea rezolva și problema acestora.


