RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Securitatea regiunii Mării Negre – subiectul primei întâlniri între Ambasada României în Statele Unite și grupul de lucru „Black Sea Task Force” al Consiliului Atlantic al SUA (P)

Andrei Muraru, ambasadorul României, și reprezentanți ai Ambasadei României în SUA au avut miercuri, 8 martie a.c., o primă întâlnire cu Richard D. Hooker, Jr., șeful grupului de lucru privind securitatea Mării Negre și cu ceilalți membri ai “Black Sea Task Force” al Consiliului Atlantic al SUA (ACUS), stabilit în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

                Ambasadorul Andrei Muraru a evidențiat interesul României pentru o strategie a SUA privind regiunea Mării Negre și contribuția României pe acest subiect în relație cu administrația și, respectiv, Congresul SUA, inclusiv cu mediul de reflecție din Washington D.C. Totodată, a punctat obiectivele României privind securitatea, stabilitatea și prosperitatea regiunii, precum și pentru o abordare multidimensională a acestora, din mai multe perspective: securitate și apărare, economie, energie, conectivitate și reziliență democratică. Ambasadorul României s-a referit în mod specific la demersurile bipartizane din Congresul SUA privind elaborarea unei strategii a SUA privind regiunea Mării Negre, prin introducerea proiectului de lege Black Sea Security Act în 2022 și perspectiva reluării acestor eforturi în 2023.

                Discuțiile cu experții Consiliului Atlantic au evidențiat nivelul ridicat de conștientizare în mediul de reflecție american a necesității unei strategii a SUA privind regiunea Mării Negre, mai ales pe fondul evoluțiilor de securitate regionale, în contextul agresiunii Rusiei contra Ucrainei.

                La întâlnire au mai participat și alți membri ai grupului de lucru, între care Franklin D. Kramer, membru al Consiliului de Administrație ACUS, dr. Lisa Aronsson, expert senior ACUS, Leah Scheunemann, director adjunct al Inițiativei de Securitate Transatlantice ACUS, Anca Agachi, director asociat și Kimberely Talley, asistent de program.

  

          

Related posts

Mici atleți din Pașcani, din nou pe podium! 20 de medalii obținute

Redacția

Aeroportul Iasi, nominalizat la Oxford, printre cele mai de succes companii din regiune

Redacția

Au început înscrierile în instituţiile de învăţământ proprii şi subordonate Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii

Redacția
Încarcă...