Încă o unitate de învățământ cu tradiție, din municipiul nostru, își pierde personalitatea juridică, cauza fiind lipsa elevilor. Este vorba despre Școala din suburbia Lunca, care avea arondată inclusiv unitatea de învățământ din Blăgești.
Lipsa copiilor este elementul principal, pentru care unitatea de învățământ din Lunca nu va mai avea personalitate juridică.
Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, (art. 19), în sistemul naţional de învăţământ, unităţile de învăţământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează şi funcţionează, cu minimum 300 de elevi.
La acet moment, școala din Lunca, împreună cu cea din Blăgești nu depășește 200 de elevi, pentru anul educațional 2021 – 2022.
“Școala Gimnazială Lunca va avea, în anul școlar viitor, un număr de elevi mai mic decât cel menționat prin lege și va deveni o structură a Școlii Gimnaziale „Iordache Cantacuzino”, Pașcani, aceasta având toate cele trei niveluri de învățământ: preșcolar, primar și gimnazial. Elevii și preșcolarii vor învăța în Școala Gimnazială Lunca, pentru ei vor fi asigurate aceleași condiții ca și până acum, însă din punct de vedere administrativ unitatea se va subordona Școlii Gimnaziale “Iordache Cantacuzino”, Pașcani”, explică Antonina Bleorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.
În luna aprilie, la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar a făcut o evaluare externă. În urma acesteia, Agenția va face un raport ce va fi publicat pe site-ul ARACIP.
Până la acest moment sunt cinci unități de învățământ care au pierdut personalitatea juridică. Este vorba despre ”Ion Creangă”, din cartierul Fântânele, Școala Blăgești, Sodomeni, Boșteni, iar acum Lunca.



