RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

România nu este pregătită pentru scăderea limitei de vârstă de la 18 la 17 ani pentru obţinerea permisului de conducere la autoturisme

România nu este pregătită pentru scăderea limitei de vârstă de la 18 la 17 ani pentru obţinerea permisului de conducere la autoturisme, spun parlamentarii şi specialiştii în domeniu.

În Parlament, la Senat este depus un proiect de lege pentru ca tinerii de 17 ani să poată conduce o maşină, dar însoţiţi de un adult cu cel puţin 10 ani experienţă – o propunere care vizează tocmai responsabilizarea tinerilor şoferi.

Preşedinta Comisiei de Apărare şi Ordine Publică din Senat, Nicoleta Pauliuc, spune că proiectul de lege se discută mâine, dar este prea devreme pentru o astfel de schimbare în ţara cu cele mai multe accidente grave.

Nicoleta Pauliuc: Există o dezbatere astăzi în spaţiul public cu privire la posibilitatea ca tinerii de 17 ani să dobândească permisul de conducere, dar pe drumurile publice să-i întâlnim alături de un adult. Am avut o întreagă dezbatere în cadrul comisiei. Foarte mulţi colegi au spus că nu susţin o astfel de iniţiativă legislativă, pentru că cel din dreapta n-are posibilitatea să-l ajute pe tânăr să preîntâmpine un eventual accident. Există o discuţie la nivel european, dar cred că în actualele condiţii, că suntem pe primul loc la victime din urma accidentelor de circulaţie, eu cred că poate că mai e nevoie să aşteptăm pentru acest proiect de lege. Mâine, în cadrul şedinţei, să avem o dezbatere pe acest proiect de lege.

  

Realizator: La sfârşitul anului trecut, Ministerul de Interne, conform unei directive europene, a scăzut limita de vârstă de la 21 la doar 18 ani pentru conducerea camioanelor şi de la 24 la 21 de ani pentru permis la autocare. 

radio iași

Related posts

Procurorul Daniel Horodniceanu se întoarce la Iași: nu mai candidează pentru un nou mandat în fruntea DIICOT

Redacția

Heleșteni: Șofer depistat în trafic sub influența alcoolului

Redacția

Un deceniu de puşcărie pentru ucigaşul unui bătrân din Mirosloveşti

Redacția
Încarcă...