RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

REFERENDUM pentru restricționarea vânzării terenurilor către străini!

Vânzarea terenurilor către străini ar putea fi restricționată, dacă un proiect în acest sens al deputatului social-democrat Mihai Weber va fi aprobat de Parlament şi ulterior promulgat de președinte.

 

  

Mai exact, Mihai Weber a iniţiat un proiect de lege pentru protejarea concretă şi reală a titularilor dreptului de preempţiune la vânzarea – cumpărarea terenurilor agricole extravilane, un proiect care vizează completarea Legii nr.17 din 7 martie 2014.

Obiectul acestei iniţiative legislative îl constituie respectarea principiului egalităţii de şanse şi a nediscriminării cetăţeanului român la vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole extravilane pe teritoriul României.

Pentru protejarea concretă şi reală a titularilor dreptului de preempţiune la vânzarea – cumpărarea terenurilor agricole extravilane, proiectul propune ca în termen de zece zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, primăria să aibă obligaţia ca timp de 30 de zile să notifice titularii dreptului de preempţiune la domiciliul sau sediu şi, după caz, reşedinţa acestora. Preemptorii, în accepţiunea legii, sunt coproprietarii, arendaşii, proprietarii vecini şi statul roman prin Agenţia Domeniilor Statului.

REFERENDUM pentru restricționarea vânzării terenurilor către străini!

Weber aduce în discuție posibilitatea organizării chiar a unui referendum pe acest subiect, ținând cont de faptul că este vorba de un bun al tuturor românilor.

„România este în mod special interesată de completarea cadrului normativ în acest domeniu, deoarece 40% din terenurile agricole sunt înstrăinate către persoane UE şi non-UE, o situaţie alarmantă care reclamă măsuri rapide. Ar fi utilă chiar şi o consultare publică prin organizarea unui referendum, fiind vorba de un bun al tuturor românilor, deci vorbim de interes naţional”, a declarat iniţiatorul legii, deputatul PSD Mihai Weber.

sursa ecopolitic.ro

Related posts

Opinia liderilor PSD Pașcani despre rezultatul obținut de Victor Ponta pe municipiu și Colegiul 5 (VIDEO)

Marius Parteni

PNL îi cere demisia ministrului Toma Petcu pentru creşterea preţului la energie electrică

Redacția

Guvernul Orban a picat: moțiunea de cenzură a PSD a fost adoptată

Redacția
Încarcă...