RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Răzvan Lucescu a fost suspendat patru luni de Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal. Reacţia clubului PAOK

Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena.

Sancţiunea, care intră în vigoare odată cu dictarea ei, începând cu 30 decembrie 2024, a fost dată pentru incidentele de după meciul din cupă dintre PAOK Salonic şi AEK Atena, din 18 decembrie, meci pierdut de alb-negrii cu scorul de 0-1. După meci, fanii lui AEK i-au provocat pe Răzvan Lucescu şi pe ceilalţi membri ai corpului de antrenori, iar Lucescu jr a fost filmat în timp ce încerca să coboare din autobuzul echipei sale pentru a se confrunta cu un suporter advers. Deşi a fost ţinut de alţi membrii ai staff-ului şi a şi căzut pe scările autobuzului din cauza îmbulzelii, Răzvan Lucescu părea a fi foarte nervos şi nu a putut fi oprit să-l urmărească pe suporterul respectiv decât de intervenţia poliţiştilor.

Comisia de Disciplină a federaţiei elene a dictat luni o sancţiune foarte severă şi fără precedent în fotbalul grec: Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni, timp în care tehnicianul român nu va avea voie să stea pe banca echipei PAOK sau să intre în vestiare pe întreaga durată a partidelor formaţiei sale.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Zelenski anunţă că a discutat cu premierul israelian despre perspectivele unor negocieri pentru pace

Redacția

Secretar de stat, Ministerul Mediului: Necalificarea Braşovului la titlul de Capitală verde europeană e o lecţie că nu mai poţi păcăli spunând pe Instagram că eşti verde

Redacția

România ar fi printre cele mai afectate țări din regiune de tarifele pe care Trump vrea să le impună

Redacția
Încarcă...