NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Protest în industria HORECA, restaurantele și hotelurile sunt la “terapie intensivă”: “Vrem să muncim!”

O oră clienţii n-au mai fost pe primul loc în industria ospitalităţii. Sute de angajaţi din restaurante şi hoteluri din toată ţara, speriaţi că îşi vor pierde locurile de muncă, şi-au strigat nemulţumirea în stradă. Cer redeschiderea restaurantelor în interior ca să aibă din ce trăi şi la toamnă. Acuză că în loc de sprijin de la Guvern au primit ca aperitiv haos legislativ, în loc de fel principal, închis temporar, iar desertul e falimentul.

Cum a bătut ceasul ora 17, chelneri, bucătari, recepţioneri, mici antreprenori sau giganţi ai industriei ospitaliere din Bucureşti, Constanţa şi Braşov şi-au oprit activitatea timp de o oră şi au protestat. O industrie care reprezintă 5 la sută din PIB-ul României este acum la Terapie Intensivă, spun angajaţii şi patronii la unison. Nu i- a lovit doar pandemia, ci şi măsurile Guvernului.

Vrem să muncim! Vrem să muncim!

Principala nemulţumire: închiderea restaurantelor. 100 de mii de angajaţi vor rămâne fără loc de muncă de la 1 septembrie, dacă nu se deschid restaurantele, avertizează reprezentanţii HORECA. O statistică devastatoare pentru angajaţii din industrie care se întreabă dacă vor avea din ce să trăiască de luna viitoare.

Şi în Constanţa, cel mai fierbinte punct al turismului românesc, unde de obicei este doar distracţie şi voie bună, meniul zilei este, mai nou, şomajul, spun angajaţii.

O jumătate din terasele din centrul Braşovului s-au alăturat protestului.

Să se deschidă restaurantele! Să avem un loc de muncă! O să vină frigul, o să se micșoreze ziua și nu mai ai nici clienții de pe terasă.

Cristian Macedonschi, manager restaurant: Nu vorbim numai de iarnă, că până la iarnă nu supraviețuiesc. Vorbim și de toamnă, vorbim de perioada de până în zona sporturilor montane și de iarnă.

Din cei 190 de mii de angajaţi care lucrau în industria HORECA înainte de pandemie, doar 6400 s-au mai întors la muncă. 153 de mii sunt în şomaj tehnic şi peste 30 de mii au fost concediaţi. O industrie de 5 miliarde de euro în 2019, industria HORECA a scăzut în acest an cu 70%, iar 40 la sută dintre operatori şi-au suspendat deja activitatea.

observator

Advertisements

Related posts

Zile libere 2020. Ce libere legale vor mai avea românii, în 2020

Redacția

Pompierii voluntari din Lespezi au plecat în Austria! Participă zilele acestea la Olimpiada Internaţională a Pompierilor!

Ema Roman

Iluminatul festiv aprins la Tătăruşi de către edilul local şi copiii din localitate

Ema Roman
Încarcă...