RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

PF Daniel, scrisoare către Monica Anisie: Calificativ în loc de notă la ora de Religie constituie un afront adus acestei discipline

Patriarhul Daniel i-a trimis o scrisoare ministrului Educaţiei, Monica Anisie, în care arată că renunțarea la note în favoarea calificativelor la ora de Religie din școli constituie „un afront” adus statutului acesteia ca disciplină şcolară. Ministerul Educației ia în calcul ca evaluarea la disciplinele Educaţie plastică, Muzică, Religie, Sport să se facă prin calificative, nu prin note, pentru că aceste materii s-ar baza „pe predispoziţii native, aptitudini, înclinaţii, având un caracter vocaţional explicit”.

„Reafirmăm importanţa prezenţei disciplinei şcolare Religie în trunchiul comun, în planurile-cadru pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal. (…) Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele referitoare la aceasta nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate ţările europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public. Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline şcolare”, arată PF în scrisoarea publicată de basilica.ro.

Patriarhul subliniază că „lipsa evaluării elevilor la ora de Religie sau găsirea unor soluţii alternative la notă constituie un afront adus statutului acesteia ca disciplină şcolară”.

„Evaluarea face parte din specificul oricărei materii şcolare; aşadar, este necesară şi la ora de Religie. Lipsa evaluării elevilor la ora de Religie sau găsirea unor soluţii alternative la notă constituie un afront adus statutului acesteia ca disciplină şcolară. Nota funcţionează ca un stimulent al învăţării atât în sens pozitiv (învăţ ca să iau o notă mare), cât şi negativ (dacă nu mi se pun note, de ce să mai învăţ?). Corelat cu acest rol de motivare, nota este apreciată de elevi şi profesori ca un barometru al strădaniei elevilor. Efortul depus de elevi în acumularea de cunoştinţe şi în formarea de atitudini şi conduite moral-religioase se cere răsplătit şi valorizat”, accentuează patriarhul Daniel.

  

Scrisoarea Patriarhului BOR vine după ce un grup de lucru al Ministerului Educaţiei a realizat patru variante de plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, varianta 1 propunând ca evaluarea la disciplinele şcolare Educaţie artistică (plastică/muzicală), Religie, Educaţie fizică şi sport să se realizeze în mod diferit de celelalte discipline din trunchiul comun, prin calificative, deoarece aceste materii s-ar baza „pe predispoziţii native, aptitudini, înclinaţii, având un caracter vocaţional explicit”.

„Prin urmare, în conformitate cu prevederile constituţionale, cu Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi cu voinţa majorităţii părinţilor elevilor, vă rugăm să asiguraţi prezenţa disciplinei şcolare Religie în trunchiul comun, în noile planuri-cadru pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal, precum şi evaluarea elevilor la această disciplină, pe bază de note, nu prin calificative. Totodată, în acord cu adresa nr. 8.711/08.04.2020 a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, vă solicităm ca orice demers major în domeniul educaţiei să se înscrie pe linia tradiţiei pedagogice româneşti, după o largă consultare cu organizaţiile de părinţi şi cultele religioase oficial recunoscute în România”, se mai arată în scrisoarea Patriarhului BOR. 

Scrisoarea integrală a Patriarhului Daniel poate fi citită aici: Scrisoare PF Daniel

digi24

Related posts

Școală de vară pentru copii organizată de ATOR Ruginoasa

Oana Cordoneanu

Invențiile Clubului ”Roboticus”, din cadrul Colegiului ”Unirea” (VIDEO)

Oana Cordoneanu

ERASMUS+. Modalități europene de formare a elevilor de la profilul servicii prin stagii de practică

Redacția
Încarcă...