NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Protest al părinților chiar în prima zi a anului școlar. Ce nemulțumiri au aceștia

Odată cu începerea anului școlar, apar și nemulțumirile părinților. Părinții și elevii din Botoșani protestează chiar în prima zi a anului școlar. Inițiativa se numește „Protestul banderolelor albe – Împreună pentru dreptul la educație”, iar organizatoarea acțiunii este Mihaela Stoiciuc Vasilică. Femeia a vrut să își spună nemulțumirile alături de părinți și protestează din cauza măsurilor luate pentru începerea școlilor. Acestea sunt catalogate ca fiind „aberante, nerealiste, vătămătoare pentru dezvoltarea copiilor”.

„Părinți, elevi, cadre didactice și nedidactice, personal auxiliar din unitățile de învățământ

Vă invit la un protest pașnic, inedit, împotriva măsurilor aberante, nerealiste, vătămătoare pentru dezvoltarea copiilor, luate in vederea începerii noului an școlar.

Enumerăm:

– neasigurarea conform legii a cadrului sanitar sănătos pentru participanții la procesul de învățământ – grupuri sanitare in exterior, puține sau neamenajate corespunzător, săli de clasă neconforme, improvizate, săli de sport lipsă sau degradate, laboratoare nedotate

– neasigurarea de măști gratuite elevilor și cadrelor in contextul condiționării participării la ore de purtarea lor

– neasigurarea de condiții pentru învățământ online – platforme, bandă de internet corespunzătoare, tablete, laptopuri, cursuri etc

– punerea in pericol a sănătății copiilor prin obligarea acestora să poarte până la 7 ore pe zi măștile, fără nicio pauză

– punerea in pericol a sănătății copiilor prin interzicerea timp de până la 7 ore a consumului de apă și de alimente de orice fel in incinta școlii

– punerea in pericol a sănătății copiilor prin interzicerea pauzelor cu mișcare și oxigenare

– lipsa accesului la bibliotecă, laboratoare, săli de sport a copiilor – lucruri esențiale in procesul de învățământ

– lipsa de coerență și viziune a factorilor decizionali de la centru, incapabili să ofere o perioadă estimativă a impunerii acestor măsuri

– transformarea școlilor in secții de votare

– și, nu in ultimul rând – comparația cu modul in care școlile au început acum 2 săptămâni in toate țările lumii care subliniază încă o dată aberația gestionării crizei in România

Pentru o stopa aceste elucubrații, precum și alte zeci de măsuri aberante cuprinse in ordinele și măsurile trimise de Ministerul Educației spre executare, vă invit in prima etapă la un protest pașnic – luni, 14 septembrie, in intervalul 8.00-14.00 să purtăm o banderolă albă in semn de protest față de bătaia de joc existentă in acest moment in educația românească.

Banderola o putem purta copii si adulți la mână, legată de ghiozdan, de poșetă, de tricicleta, de mașină etc.

Soluția nu este să plecam capul și să acceptam orice, soluția este să ne protejăm cu orice preț viitorul copiilor. Și aceasta implică o dezvoltare armonioasă, sănătoasă, o educație pe măsură, o sănătate psihică la cel mai înalt nivel. Nu este o problemă de moment, este o situație prelungită nejustificat de 6 luni și nu se știe pentru cât timp. Copiii noștri nu isi permit să piardă atât de mult timp din dezvoltarea lor.

Este un prim protest pentru a atrage atenția autorităților că nu ne lăsăm călcați in picioare.

Următorul protest, dacă va fi necesar, dacă nu vom fi ascultați, va fi în stradă.

Fii responsabil pentru viitorul copiilor! Ia atitudine!”, este mesajul organizatoarei.

ziarul de iasi

Advertisements

Related posts

PROFESORII ieşeni cer introducerea culturii folclorice în învăţământul preuniversitar!

Redacția

Notele din liceu, luate din nou in considerare la admiterea in facultate

Redacția

„De Crăciun dar pentru suflet”, spectacol caritabil organizat de Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”

Irina Gherasim
Încarcă...