
Vineri, 21 noiembrie 2025, Liceul Economic „Nicolae Iorga” din Pașcani a dat startul proiectului județean „Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil”, ajuns în acest an la cea de-a XI-a ediție. Peste 300 de elevi din Pașcani, Hârlău, Târgu Frumos, Iași și Târgu Neamț au participat la prima activitate a proiectului, un concurs de pictură și creație literară organizat în incinta liceului. Elevii au realizat lucrări inspirate de figura Sfântului Nicolae, patronul spiritual al instituției, combinând elemente vizuale și expresie literară într-o atmosferă de concentrare și creativitate.
Cea de-a doua activitate programată este „Seara de suflet și dialog”, care va avea loc joi, 11 decembrie 2025, la Protopopiatul Pașcani. Evenimentul va include discuții și prezentări pe tema Sfântului Nicolae și va avea ca invitați pe inspectorul de religie Mănoiu Denisia Elena, din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași, și pe părintele consilier Nicodim Petre, reprezentant al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Ultima etapă a proiectului constă într-o excursie de documentare cu caracter interdisciplinar, intitulată „Pe plaiuri moldovene”. Aceasta va include vizite la Casa Calistrat Hogaș și Ansamblul Curții Domnești din Piatra Neamț, Casa George Bacovia din Bacău, precum și la Mănăstirile Nechit și Războieni, oferind elevilor oportunitatea de a combina cunoștințele teoretice cu experiența directă a patrimoniului cultural și spiritual al regiunii.
„Liceul Economic „Nicolae Iorga” Pașcani îmbracă astăzi straie de sărbătoare prin organizarea proiectului județean „Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil”, aflat anul acesta la cea de-a XI-a ediție județeană. Proiectul cuprinde trei activități majore: concursul de pictură și creație literară, desfășurat astăzi (n.r. vineri) la liceul nostru, la care participă peste 300 de elevi de la școlile arondate Cercului de religie din Pașcani, apoi de la școli din Hârlău, Târgu Frumos, Iași și Târgu Neamț.
Cea de-a doua activitate am intitulat-o „Seară de suflet și dialog”, activitate care va avea loc la Protopopiatul Pașcani, având ca invitați de onoare pe doamna inspector de religie Mănoiu Denisia Elena din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași și pe părintele consilier Nicodim Petre din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, eveniment care va avea loc în seara zilei de joi, 11 decembrie 2025.
Cea de-a treia activitate, mult așteptată de copiii noștri, este excursia didactică și de documentare pe teme interdisciplinare intitulată sugestiv „Pe plaiuri moldovene”, având ca obiective turistice Casa Calistrat Hogaș din Piatra Neamț, Casa George Bacovia, Bacău, Mănăstirea Nechit, Mănăstirea Războieni, Ansamblul Curții Domnești din Piatra Neamț.
Mulțumim din suflet tuturor celor implicați în cadrul acestui proiect: părinți, elevi, profesori care au reușit să aducă bucurie în sufletele acestor copii minunați, iubitori de frumusețe, iubitori de bunătate. Mulțumim conducerii liceului nostru, doamnei director Mariana Gurzun și doamnei director Ema Neculăieș, care ne-au sprijinit, ne-au încurajat și ne-au susținut pe toată durata proiectului nostru. Mulțumim societății Rompak SRL Pașcani, care a făcut posibilă venirea lui Moș Nicolae cu daruri frumoase la toți elevii participanți la proiect. Așadar, să ne bucurăm împreună de roadele acestui proiect”, a transmis Maria Osoianu, profesor de religie și coordonator al proiectului județean „Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil”.
Evenimentul marchează debutul „Zilelor liceului” și oferă elevilor ocazia de a explora tema Sfântului Nicolae atât prin creație artistică, cât și prin activități educative și culturale, dezvoltându-le sensibilitatea estetică și capacitatea de reflecție asupra valorilor tradiționale.











