
Sărbătorile Pascale aduc modificări în programul unităților medicale din Pașcani. În timp ce consultațiile din ambulatorii sunt suspendate temporar, asistența medicală de urgență este asigurată non-stop. Vor fi pacienți externați înainte de Paște, iar pentru bolnavii care sunt nevoiți să rămână pe patul de spital au fost pregătite mese festive, cu specific tradițional.
Toate cabinetele de specialitate, din cadrul Ambulatoriului Spitalului Municipal de Urgență Pașcani sunt închise în perioada 10 – 13 aprilie 2026. În aceste zile, asistența medicală va fi asigurată prin intermediul Compartimentului de Primiri Urgențe și a celor 9 linii de gardă, care vor funcționa non-stop, iar apelul către pacienți este să se prezinte aici , doar pentru urgențe majore. Programul la morgă este de asemenea modificat: închis vineri și duminică, iar sâmbătă și luni deschis între orele 10:00 și 12:00.
Pentru a aduce bucuria Paștelui în saloane, unitatea a pregătit un meniu special de sărbătoare, în perioada 12 – 14 aprilie 2026. Conducerea a renunțat la meniul clasic de spital, în favoarea preparatelor tradiționale: zilele de sărbătoare vor începe cu ouă roșii și drob la micul dejun, în timp ce la mesele de prânz pacienții vor fi serviți cu friptură de porc la tavă, tochitură moldovenească și nelipsitul cozonac. Meniul a fost structurat pe două categorii: un regim diversificat la comun, pentru pacienții fără restricții și un regim hiposodat, dietetic, unde preparatele mai grele sunt înlocuite cu supe și carne de pui, dar păstrând elementul festiv al oului roșu.
La nivelul Spitalului CF s-au urgentat procedurile pentru ca bolnavii să poată merge acasă. Managerul unității, medicul Cătălina Roșca, a explicat că se vor face externări, astfel încât zilele Sărbătorilor Pascale vor fi sărbătorite de pacienți acasă. Activitatea pe secțiile spitalului va reveni începând cu data de 14 aprilie 2026, moment pentru care există deja numeroase programări.
În schimb, Ambulatoriul de specialitate al Spitalului CF va avea porțile închise pentru o perioadă mai lungă, deoarece cadrele medicale se află în concediu de odihnă, inclusiv pe parcursul Săptămânii Luminate . Din acest motiv, managerul Cătălina Roșca a precizat că pacienții care doresc examinări sau controale de specialitate, vor regăsi această unitate deschisă, după data de 20 aprilie 2026.


