News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Profilul psihologic al lui Ilie Bolojan, care a anunțat că va locui 100 de zile în Palatul Cotroceni, conturat de un psihiatru

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, va locui pe perioada mandatului său la Cotroceni pentru a reduce cheltuielile cu cazarea și transportul. Mai mult, la doar o zi după ce a preluat interimatul, acesta a plecat la Oradea cu un avion de linie ca un simplu pasager, cărându-și singur bagajul. Iar când a ajuns la destinație, a mers cu o mașină ocupând locul din dreapta șoferului, în timp ce garda sa corp a stat pe bancheta din spate. Sunt gesturi prin care Ilie Bolojan încearcă să transmită românilor un mesaj. „Coboară, practic, în mijlocul lor, al celor simpli, încercând să demonstreze că este diferit de tot ceea ce a însemnat Klaus Iohannis”, a explicat pentru „Adevărul” medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Arhivă

Însă, „omul acesta, dacă este să fie președinte interimar, trebuie să îmbrace haina președintelui. Nu are de ce să se comporte ca un om de rând. Apoi, în momentul în care ajungi șef de stat – interimar sau nu – trebuie să arăți respect pentru această instituție supremă în stat. Trebuie să respecți canoanele, eticheta și regulile de administrație prezidențială”,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Primele orașe în care va fi obligatoriu certificatul verde: Satu Mare, Bistrița, Băile Govora, Vișeu de Sus, Solca / Mai multe localități din jurul Bucureștiului vor trebui să impună noile măsuri

Redacția

Nou scandal în AUR. Un membru a demisionat acuzând organizarea unor „petreceri cu acte de preacurvie”. Liderul AUR susţine că este vorba de o răzbunare

Redacția

CNAIR anunţă lucrări de reparaţie temporară pe Autostrada Sibiu – Deva, la groapa apărută la Sălişte, unde mai multe mașini au fost avariate

Redacția
Încarcă...